Fondul de investiții Early Game Ventures lansează programul pentru startup-uri din tehnologie: bani contra acțiuni

Fondul de investiții Early Game Ventures lansează programul pentru startup-uri din tehnologie: bani contra acțiuni
scris 7 mai 2019

Fondul de investiții Early Game Ventures (EGV) lansează programul său de accelerare dedicat startup-urilor din tehnologie, într-un context în care, anual, își propune sǎ selecteze 5 sau 6 startup-uri românești din domeniu, cu investiții de pânǎ la 200.000 euro pentru un pachet de 7-10% din acțiuni.

Selectarea startup-urilor va fi pe tot parcursul anului. „Programul nostru de accelerare este foarte selectiv. În condițiile în care acceptăm doar 5 sau 6 echipe pe an, nu vom funcționa în sistemul de cohorte, ci vom fi deschiși către startup-uri pe tot parcursul anului. Practic, de câte ori vom găsi o echipă în care credem, vom face investiția pe loc și vom începe imediat să lucrăm cu antreprenorii”, spune Cristian Munteanu, Managing Partner al Early Game Ventures.

EXCLUSIV După 12 ani, Adrian Sârbu discută vânzarea, din nou, a Prosport, la pachet cu brandul Promotor. Cu cine negociază CITEȘTE ȘI EXCLUSIV După 12 ani, Adrian Sârbu discută vânzarea, din nou, a Prosport, la pachet cu brandul Promotor. Cu cine negociază

„În ultimele luni am analizat peste 150 de startup-uri, din care am ales trei echipe în care să investim. Ne asteptăm ca și pe viitor să păstrăm această rată de conversie de 2% de la primul contact cu un startup până la investiția propriu-zisă”, a mai declarat Cristian Munteanu.

În luna decembrie, Cristian Munteanu, Managing Partner al EGV, cu carierǎ de 15 ani în marketing și care a înființat startup-uri de tehnologie pe Coasta de Vest din Statele Unite, Dan Cǎlugǎreanu, președinte al TechAngels, cea mai mare asociație de business angels din țarǎ, și Radu Stoicoviciu, cu o experiențǎ de 25 de ani în consultanțǎ, în ultimii 10 ani conducând divizia de Mergers & Acquisitions a PwC în România și Europa de Sud-Est, au pus bazele Early Game Ventures, un fond de investiții cu capital de risc (venture capital) dedicat companiilor inovative.

Fondul Early Game Ventures (EGV) este finanțat în majoritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, cu cofinanțare prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Managerul de fond al EGV a fost selectat de cǎtre Fondul European de Investiții (FEI) prin apel pentru expresii de interes pentru instrumentul de capital de risc din cadrul acestui program operațional. Alǎturi de FEI, un alt investitor important al Early Game Ventures este Globalworth, cel mai mare proprietar de spații de birouri din România și Europa Centrală.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
early game ventures
fond de investitii
startup