Global Finance a adus 3 noi chiriași în complexul de birouri din Pipera, inclusiv un showroom Jeep

Global Finance a adus 3 noi chiriași în complexul de birouri din Pipera, inclusiv un showroom Jeep
Cristina Cuncea
Cristina Cuncea
scris 2 sep 2015

Fondul elen de investiții Global Finance a atras trei chiriași noi în complexul Global City Business Park, pe care îl deține în zona de Nord a Bucureștiului, totodată fiind extinse și spațiile ocupate de unii dintre chiriașii deja existenți.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

„Începând cu această lună, Global City Business Park a finalizat procesul de închiriere a încă 1.600 de metri pătrați, odată cu venirea a trei noi chiriași și extinderea spațiului de către unii din cei existenți. Bergenbier, parte a grupului Molson Coors Central Europe și unul dintre cei mai mari producători de bere din Europa Centrală și de Est, și-a extins spațiul, ocupând integral etajul în care își desfășura activitatea de la începutul anului”, a declarat Sorin Macoveiu, commercial manager Global Finance România.

Bergenbier nu este singura companie care a ales să extindă spațiile ocupate, Euroins și Adama Agricultural Solutions mărindu-și, de asemenea, suprafațele ocupate în cadrul Global City Business Park.

Potrivit reprezentantului companiei, noii chiriași din cadrul Global City Business Park sunt Altex Service Center, divizia de service a retailerului Altex România, AutoItalia Group, importatorul mărcii JEEP în România, și Ted’s. Altex va ocupa un spațiu de birouri de 650 de metri pătrați, în timp ce AutoItalia Group a ales închirierea unei suprafețe de 450 de metri pătrați, la parterul uneia dintre cele două clădiri, urmând să amenajeze un showroom JEEP.

„Cel de-al treilea nou chiriaș este cafeneaua Ted’s. Venirea sa în cadrul Global City Business Park reprezintă un avantaj pentru toți chiriașii noștri, care beneficiază astfel de o gamă diversificată de facilități”, a mai spus Sorin Macoveiu.

Acesta a subliniat că noua cafenea va completa zona de retail foarte bine dezvoltată, care oferă celor peste 2.500 de persoane ce lucrează în incinta ansamblului de birouri acces la un restaurant self service, un business lounge, un salon de înfrumusețare, o farmacie, două ATM-uri și un magazin Inmedio.

Situat în zona de Nord a Bucureștiului, Global City Business Park are o suprafață construită de 56.000 mp și un total de spații de închiriat de clasă A de 51.000 mp în două clădiri cu un regim de înălțime de P+10. În plus, proiectul dispune de o suprafață de 28.000 mp construiți subteran, unde se regăsesc 844 de locuri de parcare, ce le suplimentează pe cele existente la exterior. Proiectul a fost demarat in octombrie 2007 și a fost finalizat în totalitate în februarie 2010.

Global City Business Park are peste 30 de chiriași, cea mai mare parte a suprafeței închiriate fiind ocupată de companii precum Michelin, Coca-Cola HBC România, Total Soft, Euroins, Ford, Honda, Bergenbier, Quntiles sau Monsanto.

viewscnt
Afla mai multe despre
global finance
chiriași
autoitalia
jeep