Acțiunile Facebook au scăzut luni cu peste 5%, după anunțarea unei investigații din partea autorității de protecție a consumatorilor

Acțiunile Facebook au scăzut luni cu peste 5%, după anunțarea unei investigații din partea autorității de protecție a consumatorilor
scris 27 mar 2018

Acțiunile Facebook au scăzut cu peste 5% în timpul tranzacțiilor de luni, după anunțarea de către autoritatea pentru protecția consumatorilor a unei investigații referitoare la modul în care compania a permis ca datele a 50 de milioane de utilizatori să ajungă în posesia firmei de consultanță politică Cambridge Analytica, relatează Reuters.

Investigația Comisiei Federale pentru Comerț, care în general confirmă existența unei anchete numai în cazurile de interes public major, se adaugă presiunilor parlamentarilor din SUA și Europa ca directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, să explice cum au fost gestionate datele, scrie News.ro.

Acțiunile Facebook au coborât pentru scurt timp sub 150 de dolari pe unitate, pentru prima oară din iulie 2017. În ultimele 10 zile, capitalizarea bursieră a Facebook s-a redus cu peste 100 de miliarde de dolari, de la apariția informațiilor că firma Cambridge Analytica a folosit datele utilizatorilor Facebook în campania prezidențială a lui Donald Trump din 2016.

Telekom Romania extinde traficul nelimitat de date 4G și la cartelele preplătite CITEȘTE ȘI Telekom Romania extinde traficul nelimitat de date 4G și la cartelele preplătite

Compania se confruntă și cu nemulțumirea companiilor care își fac publicitate pe Facebook și a utilizatorilor,

Retailerul american de componente auto Pep Boys și-a suspendat luni toată publicitatea făcută pe Facebook, alăturându-se companiei de internet Mozilla, care a procedat la fel săptămâna trecută.

Presiunile politice sunt și ele în creștere.

Comisia juridică din Senatul SUA a anunțat luni că i-a invitat pe directorii generali ai Facebook, Alphabet, compania mamă a Google, și Twitter să participe la o audiere, pe 10 aprilie, referitoare la confidențialitatea datelor.

Comisia Europeană a cerut tot luni, Facebook, pri intermediul unei scrisori, să precizeze dacă date ale cetățenilor UE s-au aflat între cele folosite de firma de Cambridge Analytica.

Mai puțin de jumătate dintre americani au încredere că Facebook respectă legislația americană în domeniul confidențialității datelor, potrivit unui sondaj realizat de Reuters/Ipsos, publicat duminică, în timp ce un sondaj publicat de Bild am Sonntag, cel mai vândut ziar din Germania, a arătat că 60% dintre germani se tem că Facebook și alte rețele de socializare au un impact negativ asupra democrației.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
facebook
actiuni