Al treilea centru din România al companiei americane de servicii IT 3Pillar Global va fi deschis în august. Termenul inițial era luna mai. Compania face angajări

Al treilea centru din România al companiei americane de servicii IT 3Pillar Global va fi deschis în august. Termenul inițial era luna mai. Compania face angajări
scris 20 iul 2017

Al treilea centru de dezvoltare pe care 3Pillar Global, companie americană de servicii IT, îl deschide în România, la Iași, va fi inaugurat în această vară, anunță compania. Inițial, termenul de deschidere era jumătatea lunii mai.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Centrul din Iași va fi al treilea din România al companiei americane, după Cluj-Napoca, deschis în 2009, și Timișoara, inaugurat în 2012, unde are 450 de angajați.

3Pillar Global a închiriat circa 700 de metri pătrați în clădirea de birouri Moldova Business Center din Iași. Biroul va fi deschis la începutul lunii august.

“Deschiderea unui nou centru de dezvoltare reprezintă un pas important pentru 3Pillar Global. Am explorat o serie de opțiuni și am fost impresionați de tot ce are orașul Iași de oferit. Cu o viață culturală extrem de ofertantă, un număr mare de talente și un sector tehnologic performant ce trece printr-o perioadă de dezvoltare accelerată, Iași este orașul ideal pentru a atrage noi membrii în echipa 3Pillar Global. Centrul din acestă regiune va fi o componentă cheie a strategiei de creștere globală a 3Pillar Global”, a declarat, în primăvară, David DeWolf, CEO-ul companiei.

Anul acesta, 3Pillar Global își propune să angajeze un număr de 50 specialiști IT în centrul din Iași, urmând ca numărul lor să depășească 100 până la finalul anului viitor.

Compania dorește să atragă specialiști cu o experiență de minim 2 ani de zile și competențe dovedite în tehnologii utilizate pentru dezvoltarea de aplicații web (Java, Phyton, Ruby on Rails, Front End), mobile (iOS și Android) și testare.

Ford anunță oficial angajarea a 976 de persoane la Craiova, pentru liniile de producție ale modelului EcoSport. Ford a operat concedieri masive în ultimii ani CITEȘTE ȘI Ford anunță oficial angajarea a 976 de persoane la Craiova, pentru liniile de producție ale modelului EcoSport. Ford a operat concedieri masive în ultimii ani

3Pillar Global Romania face parte dintr-o companie internațională înființată în 2006 în Statele Unite ale Americii, care desfășoară operațiuni pe trei continente.

În România, compania americană este prezentă din 2009 și a consemnat în 2015, conform celor mai recente date, o cifră de afaceri de 50,8 milioane de lei și un profit net de 3,6 milioane de lei, ambii indicatori fiind față de anul precedent

viewscnt
Afla mai multe despre
3pillar global
servicii it
iasi