Amazon lansează un nou Kindle entry-level

Amazon lansează un nou Kindle entry-level
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 14 sep 2022

Cel mai ieftin model al ebook reader-ului Kindle are o nouă versiune, care oferă atâtea upgrade-uri, încât cu greu se mai justifică cumpărarea uneia dintre versiunile mai scumpe.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Amazon a anunțat un nou dispozitiv Kindle din seria entry-level, care va fi disponibil de la 1 octombrie. În acest moment, acesta poate fi precomandat și are prețuri care încep de la 98 de euro pentru versiunea cu reclame și 110 euro pentru cea fără reclame.

În primul rând, ecranul de 6 inch are 300 ppi, ceea ce-l face optim pentru o experiență de citire cât mai apropiată de cea oferită de paginile de hârtie ale cărților.

Amazon cumpără Cloostermans CITEȘTE ȘI Amazon cumpără Cloostermans

În al doilea rând, se face trecerea la o alimentare pe USB-C, care aduce cu ea două avantaje majore. Pe o parte, utilizatorul poate folosi un cablu de la un telefon, ținând cont că majoritatea telefoanelor din ultimii ani sunt dotate cu acest format.

Pe de altă parte, cu trecerea la USB-C crește și viteza de încărcare. O încărcare completă de la priză durează acum doar două ore, în vreme ce una de la portul USB al unui PC durează în jur de patru ore.

Autonomie este și ea mai bună. Cu wireless-ul dezactivat, o luminozitate la nivelul 13 și o folosire vreme de jumătate de oră pe zi bateria ar trebui să țină până la șase săptămâni, susține producătorul.

În plus, spațiul de stocare a fost dublat și are acum 16GB, ceea ce este suficient pentru a stoca mai multe mii de cărți în format electronic.

Cu aceeași ocazie a fost lansată și o versiune pentru copii, care costă de la 121 de euro. Aceasta are aceleași dotări tehnice, dar vine cu un abonament Amazon Kids+ pe un an, care oferă acces la o mare librărie de cărți pentru cei mici.

viewscnt
Afla mai multe despre
amazon
kindle
ebook