Apple face progrese în dezvoltarea unui sistem noninvaziv de măsurare a glucozei din sânge

Apple face progrese în dezvoltarea unui sistem noninvaziv de măsurare a glucozei din sânge
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 23 feb 2023

În viitorul nu foarte îndepărtat, ceasurile inteligente vândute de Apple ar putea măsura glucoza din sânge fără înțeparea pielii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Apple ar fi depășit un prag important în dezvoltarea unei tehnologii de măsurare în mod noninvaziv a glucozei din sânge, susțin surse din cadrul companiei citate de Bloomberg.

Numit intern E5, proiectul Apple folosește fotonica din siliciu și măsurarea prin spectroscopie de absorbție optică. Practic, lichidul interstițial de sub piele este luminat cu lasere, iar reflexia care ajunge la senzor arată concentrația de glucoză.

CITEȘTE ȘI iOS 16.4 va permite aplicațiilor web să emită notificări

Scopul Apple este de a integra această tehnologie în smartwatch-urile companiei, pentru a atrage milioane de diabetici care se înțeapă în deget pentru a-și măsura glicemia.

Apple lucrează de foarte mulți ani la măsurarea nonivazivă a glucozei din sânge, acesta fiind un proiect care datează din timpul vieții lui Steve Jobs.

Compania pare să se concentreze pe rolul preventiv al tehnologiei, folosind monitorizarea glucozei din sânge pentru a-i avertiza pe cei care sunt prediabetici.

Proiectul este dezvoltat în cadrul diviziei Exploratory Design Group, care explorează tehnologii de viitor, angajând mai multe sute de ingineri. Apple face eforturi pentru a păstra secrete activitățile acestei divizii.

Deși este, încă, o chestiune de ani până când această tehnologie să ajungă pe piață, analiștii cred că Apple va lua fața companiilor farma care vând în prezent aparate de măsurare a glicemiei și că, încet-încet, Apple va devenit unul dintre marii jucători ai acestei piețe.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
glucoza
sânge
diabet
smartwatch