Apple modifică sistemul de gestionare a datelor clienților, pentru a respecta regulile mai stricte ale UE

Apple modifică sistemul de gestionare a datelor clienților, pentru a respecta regulile mai stricte ale UE
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 mar 2018

Apple modifică sistemul de gestionare a datelor pentru dispozitive și servicii cloud, în conformitate cu reglementările mai stricte ale Uniunii Europene, în condițiile în care Facebook este intens criticată pentru nerespectarea confidențialității datelor utilizatorilor, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Producătorul iPhone a anunțat că în următoarele luni va actualiza pagina sa web destinată administrării datelor personale, pentru a permite utilizatorilor să descarce o copie a tuturor datelor stocate la companie.

Deloitte: Până la sfârșitul acestui an, tehnologiile de învățare mecanică din segmentul de business se vor dubla CITEȘTE ȘI Deloitte: Până la sfârșitul acestui an, tehnologiile de învățare mecanică din segmentul de business se vor dubla

Site-ul va mai permite clienților să corecteze informațiile personale, să își dezactiveze temporar contul sau să îl șteargă complet, scrie News.ro.

Modificările au rolul să respecte Reglementările Generale privind Protecția Datelor (General Data Protection Regulation – GDPR) ale UE, care vor intra în vigoare pe 25 mai, a anunțat Apple.

Compania a actualizat totodată, joi, sistemele de operare pentru iPhone-uri, iPad-uri, PC-urile Mac și Apple TV. Noile versiuni au o fereastră în care este explicată poziția Apple referitoare la confidențialitate și cum sunt utilizate acestea în aplicații.

Update-ul iOS 11.3 pentru telefoane și tablete mai include un buton care permite dezactivarea unei funcții controversate care încetinea iPhone-urile cu baterii mai vechi pentru a evita închiderea telefoanelor. Sistemul mai oferă posibilitatea de a vizualiza date referitoare la sănătate și emoji-uri noi pentru utilizatorii de iPhone X.

Noile opțiuni referitoare la confidențialitate vor fi disponibile pentru utilizatorii din Europa la începutul lunii mai, iar ulterior și pentru alte state.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
date