Apple WWDC 2016 debutează luni: o Siri mai inteligentă și iOS 10, printre noutățile așteptate la eveniment

Apple WWDC 2016 debutează luni: o Siri mai inteligentă și iOS 10, printre noutățile așteptate la eveniment
scris 12 iun 2016

Apple organizează, începând de luni, Worldwide Developers Conference (WWDC) 2016, eveniment la care ar urma să fie prezentat noul sistem de operare pentru iPhone, iOS 10, precum și noi versiuni de sisteme de operare pentru Mac, Apple Watch și Apple TV. Evenimentul se va încheia pe 17 iunie.

Totodată, potrivit informațiilor de pe site-urile de specialitate, Apple ar urma să prezinte o serie de îmbunătățiri pentru asistenta personală digitială Siri.

“Siri va fi probabil în centrul evenimentului”, spune Wamsi Mohan, analist Merrill Lynch, citat de MarketWatch.

IHS Automotive: Vânzările de mașini autonome vor ajunge la 21 de milioane de unități în 2035 CITEȘTE ȘI IHS Automotive: Vânzările de mașini autonome vor ajunge la 21 de milioane de unități în 2035

Analistul consideră că Apple va pune la dispoziția dezvoltatorilor de aplicații un SDK (kit pentru dezvoltarea de programe informatice) pentru Siri, astfel încât utilizatorii să poată comanda un taxi, să facă o rezervare, să solicite o mașină Uber sau să acceseze alte aplicații cu ajutorul asistentei personale.

Totodată, potrivit zvonurilor din presa de specialitate, Apple ar urma să permită utilizarea Siri și pe desktop. Astfel, asistenta ar urma să fie integrată pe noua versiune a sistemului de operare pentru Mac, OS X 10.12.

Siri ar putea primi și alte îmbunătățiri, având în vedere că Apple a investit în ultimul timp în tenologii care ar putea ajuta la dezvoltarea acesteia. Recent, Apple a cumpărat VocalIQ, a firmă britanică de software, care se ocupă de găsirea unor metode prin care calculatoarele să poată înțelege mai bine limbajul uman și să răspundă mai natural.

Țiriac anunță că turneul ATP de la București se mută la Budapesta: Jucam în țigănie! CITEȘTE ȘI Țiriac anunță că turneul ATP de la București se mută la Budapesta: Jucam în țigănie!

Săptămâna trecută, vicepreședintele Apple Phil Schiller a anunțat că gigantul IT pregătește mai multe schimbări importante ce vor viza App Store, magazinul de aplicații pentru iOS, care ar urma să fie anunțate în cadrul evenimentului WWDC. Modificările vor aduce, pe de o parte, o schimbare a modului în care utilizatorii vor achiziționa aplicații, și, pe de altă parte, a procesului și procentului de remunerare a dezvoltatorilor.

“Așteptăm îmbunătățiri de software multiple, ca de obicei. Deși nu anticipăm noutăți în ceea ce privește dispozitivele, acest lucru este posibil”, afirmă William Power, analist la Baird Equity Research, într-o notă.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
wwdc
ios 10
mac
siri