Autentificarea 2FA devine obligatorie pentru conturile de Facebook considerate cu risc ridicat

Autentificarea 2FA devine obligatorie pentru conturile de Facebook considerate cu risc ridicat
scris 3 dec 2021

În jur de 1,5 milioane de utilizatori Facebook vor fi obligați ca, până la finele anului, să activeze și să folosească logarea în doi pași, pentru a-și securiza contul.

Facebook a decis să extindă programul Facebook Protect, prin care încearcă să protejeze conturile pe care le consideră ca având un risc înalt de a fi vizate de hackeri sau anumite guverne, precum cele ale unor activiști, jurnaliști și politicieni.

Extinderea programului lansat înaintea alegerilor de anul trecut din Statele Unite înseamnă că peste 1,5 milioane de conturi din 50 de țări trebuie să înceapă să folosească autentificarea 2FA (two-factor authentication), dacă nu o fac deja.

Uber primește comenzi prin WhatsApp CITEȘTE ȘI Uber primește comenzi prin WhatsApp

Conform Facebook, aproximativ 950.000 din cele 1,5 milioane de conturi au deja activată autentificarea 2FA.

Autentificarea 2FA adaugă un strat suplimentar de securitate, cerând, pe lângă numele de utilizatori și parolă, un cod temporar, primit pe telefon sau generat cu ajutorul unei aplicații specializate, precum 1Password ori Authy.

Utilizatorii conturilor din cadrul programului Facebook Protect care nu-și activează autentificarea 2FA până la finele anului, vor pierde accesul la acestea. Accesul va putea fi redobândit doar după activarea autentificării 2FA.

viewscnt
Afla mai multe despre
2fa
facebook
securitate