Comisia Europeană deschide o anchetă împotriva Facebook

Comisia Europeană deschide o anchetă împotriva Facebook
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 iun 2021

Comisia Europeană (CE) anunță vineri că a deschis o anchetă oficială ”cu privire la un eventual comportament anticoncurențial” al Facebook în domeniul anunțurilor online, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”În urma unei anchete aprofundate, Comisia se teme că Facebook poate să falsifice concurența în (acest) sector” și a deschis, astfel, o ”procedură formală de examinare”, anunță într-un comunicat CE.

Grupul Tinmar și-a propus susținerea în continuare a invesțiilor în sectorul energiei regenerabile, atât prin achiziția de parcuri funcționale cât și prin dezvoltarea unor noi proiecte CITEȘTE ȘI Grupul Tinmar și-a propus susținerea în continuare a invesțiilor în sectorul energiei regenerabile, atât prin achiziția de parcuri funcționale cât și prin dezvoltarea unor noi proiecte

Comisia urmează să stabilească dacă rețeaua de socializare a folosit date publicitare de la agenții de anunțuri pentru a le face apoi concurență în mod direct pe piețe învecinate, mai ales pe piața online, pe care este prezent prin serviciul "Facebook Marketplace", scrie News.ro.

”Examinăm în detaliu dacă aceste date oferă Facebook un avantaj concurențial incorect, mai ales în sectorul anunțurilor online, în care persoane cumpără și vând bunuri zilnic și în care Facebook se află în concurență cu întreprinderi de la care colectează date”, precizează vicepreședinta CE însărcinată cu politica în domeniul concurenței Margrethe Vestager.

Prima zi din iulie vine cu noi schimbări pe piața energiei electrice. Asigură-ți un preț fix avantajos pentru anul contractual următor CITEȘTE ȘI Prima zi din iulie vine cu noi schimbări pe piața energiei electrice. Asigură-ți un preț fix avantajos pentru anul contractual următor

Comisia urmează să examinze, de asemenea, felulu în care Facebook Marketplace este integrată în rețeaua de socializare Facebook, pentru a stabili dacă este vorba despre o ofertă care-i oferă un avantaj concurențial.

viewscnt
Afla mai multe despre
comisia europeană
facebook