Comisia Europeană susține patru operatori de rețele mobile și lansează o alarmă pentru protejarea clienților: Multe state au doar 3 operatori de rețele mobile. Situația din România

Comisia Europeană susține patru operatori de rețele mobile și lansează o alarmă pentru protejarea clienților: Multe state au doar 3 operatori de rețele mobile. Situația din România
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 feb 2024

Comisia Europeană semnalează numărul mic de operatori de telefonie mobilă de pe piețele naționale europene, într-un document oficial care propune, printre altele, reglementări în domeniul telecomunicațiilor și infarstructurii digitale între statele UE pentru a reduce barierele unor extinderi transfrontaliere.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"Deși există aproximativ 50 de operatori de telefonie mobilă și peste 100 de operatori de telefonie fixă în UE, doar câțiva operatori europeni (precum Deutsche Telekom, Vodafone, Orange, Iliad și Telefonica) sunt prezenți pe mai multe piețe.
 
În ceea ce privește piețele de telefonie mobilă, la nivel de servicii, 16 state membre au trei operatori de rețele mobile, 9 state membre au patru și două state membre au 5.
 
În anumite state membre, infrastructurile de rețele de comunicații electronice mobile distincte sunt mai puține decât numărul furnizorilor de servicii, din cauza existenței unor acorduri de partajare a rețelelor (de exemplu în Danemarca sau Italia).
 
Chiar și operatorii de telefonie mobilă parte a unor grupuri corporative cu o amprentă mare în întreaga UE operează separat pe piețele naționale și nu par să își armonizeze ofertele și sistemele operaționale la nivelul UE, din cauza diferențelor istorice dintre piețe și a diferențelor de reglementare, pe lângă necesitatea de a asigura accesibilitatea prețurilor în statele membre cu putere de cumpărare mai scăzută", arată Comisia în Carta Albă privind nevoile Europei în privința infrastructurii digitale.
Bittnet semnează pentru compania din grup Dendrio Solutions al 3-lea contract semnificativ în acest an CITEȘTE ȘI Bittnet semnează pentru compania din grup Dendrio Solutions al 3-lea contract semnificativ în acest an

Reducerea numărului de operatori prezenți pe piață (de la 4 la 3) a fost și motivul pentru care Comisia Europeană a amânat anterior aprobarea fuziunii Orange-Masmovil în Spania, până când cei doi giganți au agreat să vândă active către grupul român Digi.

Comisia Europeană a arătat în acest caz că acordul celor doi operatori de a vinde licențe de utilizare a spectrului către rivalul Digi Communications a calmat îngrijorările legate de impactul concurențial al tranzacției, care reduce numărul de jucători de pe piață de la patru la trei, ceea ce reprezintă adesea o linie roșie pentru autoritățile de reglementare, după cum notează Bloomberg.

Situația din România

România a fost la un pas de a rămâne cu doar trei operatori de rețele mobile. Foarte recent, Vodafone România a fost în cursa pentru achizitionarea rețelelor mobile ale Telekom România, managementul german, Deutsche Telekom, preferând însă să semneze tranzacția cu românii de la Quantum Project, conduși de Adrian Tomșa. Cumpărarea Telekom de către Vodafone ar fi lăsat pe piață doar trei operatori: Orange, Vodafone și Digi. 

Carta Albă privind nevoile Europei în privința infrastructurii digitale

Documentul publicat acum de Comisia Europeană prezintă un set de acțiuni posibile pentru a promova inovarea, securitatea și reziliența infrastructurilor digitale. Competitivitatea viitoare a economiei Europei depinde de aceste infrastructuri și servicii de rețele digitale avansate, deoarece conectivitatea rapidă, sigură și pe scară largă este esențială pentru implementarea tehnologiilor care ne vor aduce în lumea de mâine: telemedicina, conducerea automată, întreținerea predictivă a clădirilor sau agricultura de precizie, se arată în documentul citat.

Comisia recomandă dezvoltarea pieței unice digitale pentru telecomunicații, prin măsuri care să asigure condiții de concurență cu adevărat echitabile și să regândească domeniul de aplicare și obiectivele cadrului său de reglementare actual. Acest lucru ar putea implica o abordare mai armonizată a procedurilor de autorizare a operatorilor de telecomunicații, o guvernanță mai integrată la nivelul Uniunii pentru spectrul radio și posibile modificări ale politicii de acces cu ridicata.

viewscnt
Afla mai multe despre
retele mobile
cartea alba
telecomunicatii
telekom
vodafone