Google lucrează la un nou sistem de operare

Google lucrează la un nou sistem de operare
scris 13 aug 2016

Google dezvoltă în prezent un sistem de operare scalabil, care poartă numele de cod Fuchsia.

Proiectul celor de la Google este stocat pe GitHub și este însoțit de o scurtă și misterioasă descriere: ”Pink + Purple == Fuchsia (a new Operating System)”.

O răsfoire a scurtelor fișiere descriptive care însoțesc proiectul scot, însă, la suprafață câteva aspecte interesante, dar care nu fac decât să adâncească și mai mult misterul.

În primul rând, este primul sistem de operare dezvoltat de Google care nu are la bază Linux. Kernelul (miezul) sistemului de operare folosește proiectul LittleKernel și se numește Magenta.

CITEȘTE ȘI Apple cumpără încă un start-up din domeniul inteligenței artificiale, specializat în "machine learning"

Partea interesantă este că Magenta e dezvoltat să poată fi folosit pe dispozitive de orice dimensiune și capacitate, de la mici device-uri ce țin de IoT, până la smartphone-uri și PC-uri.

Din același proiect mai fac parte Flutter și Dart. Flutter este responsabil de interfața grafică, iar capabilitățile sale trădează faptul că ar putea folosi Material Design - principiile grafice trasate de Google pentru aplicațiile de Android și Chrome OS. Dart este principalul limbaj de programare folosit.

Din informațiile disponibile în pagina proiectului de pe GitHub, reiese că Fuchsia oferă suport pentru procesoarele ARM de 32 și 64 de biți, precum și procesoarele pe 64 de biți pentru PC-uri.

Microsoft va lansa două update-uri majore pentru Windows 10 în 2017 CITEȘTE ȘI Microsoft va lansa două update-uri majore pentru Windows 10 în 2017

Acestea sunt informațiile. De aici, nu putem decât să speculăm: ce reprezintă și cu ce scop dezvoltă Google acest nou sistem de operare?

Există trei posibilități distincte. Cea mai plictisitoare este că vorbim de un simplu experiment, ca multe alte experimente derulate de Google de-a lungul timpului. O altă posibilitate ar fi ca Fuchsia să reprezinte o alternativă pentru dispozitivele IoT, acolo unde kernelul Linux folosit pentru Android și Chrome OS nu este cea mai bună soluție.

Cea mai interesantă interpretare ar fi că asistăm la nașterea unui sistem de operare universal, scalabil, care să ruleze pe toate tipurile de dispozitive. Și, dacă pe mobile dominația Google este o realitate, iar pe IoT este previzibilă, va fi cu adevărat palpitant să vedem cum Google va lua cu asalt PC-urile și cum (sau, dacă vrem să fim cinici, când) va reacționa Microsoft.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
android
chrome os
fuchsia