Intel a pierdut mai multe miliarde de dolari când și-a vândut divizia de modemuri pentru smartphone-uri

Intel a pierdut mai multe miliarde de dolari când și-a vândut divizia de modemuri pentru smartphone-uri
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 2 dec 2019

În procesul în care Qualcomm este judecat pentru comportament anticoncurențial, Intel speră să obțină măcar o răzbunare după ce nu a reușit să aibă succes pe piața modemurilor pentru smartphone-uri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Șefii Intel au depus mărturie într-un proces care se desfășoară în prezent în Statele Unite, și în care Qualcomm este acuzat că ar fi profitat de poziția dominantă de care se bucură ca producător de cipuri pentru smartphone-uri.

În procesul care se află în faza de Apel, după ce Qualcomm a pierdut în primă instanță, executivii Intel susțin că decizia inițială ar trebui păstrată și își dau drept exemplu propria companie.

Șefii Intel susțin că au fost forțați de Qualcomm să iasă de pe piața modemurilor pentru smartphone-uri și că din această cauză și-au vândut divizia de modemuri mobile celor de la Apple.

Autoritățile pentru concurență din UE investighează Google pentru modul în care colectează datele CITEȘTE ȘI Autoritățile pentru concurență din UE investighează Google pentru modul în care colectează datele

Vânzarea diviziei ar fi fost făcută, conform documentelor din proces, la o pierdere de mai multe miliarde de dolari pentru Intel.

Intel și-a vândut în luna iulie divizia de modemuri pentru smartphone-uri către Apple pentru 1 miliard de dolari.

Judecătorul de la prima instanță a decis în luna mai împotriva Qualcomm, considerând că există dovezi clare ce arată că Qualcomm și-a “ștrangulat” competiția prin termeni de licențiere ai brevetelor foarte costisitori.

Acuzat pe de o parte de FCC (autoritatea americană în domeniul telecomunicațiilor), Qualcomm este considerat de alte instituții guvernamentale un partener de neînlocuit pe termen scurt în vederea construirii infrastructurilor 5G.

viewscnt
Afla mai multe despre
intel
qualcomm
apple
modem
smartphone