O firmă IT din Madrid va crea 100 de locuri de muncă în Parcul Industrial din Reșița

O firmă IT din Madrid va crea 100 de locuri de muncă în Parcul Industrial din Reșița
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 nov 2021

După compania germană EMZ Hanauer, care va crea 500 de locuri de muncă la Reșița, și o companie spaniolă e interesată să investească în muncipiul de pe Bârzava, după cum declară primarul Ioan Popa, citat de Rador.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Reșițenii vor putea lucra și „acasă” pe bani mulți, fără să mai fie nevoiți să se mute în marile orașe sau chiar să plece peste hotare. Deși site-urile sunt pline de anunțuri de angajare, oamenii spun că salariul minim pe economie este insuficient pentru un trai decent, astfel că majoritatea celor cu studii superioare aleg să lase în urmă orașul natal și familia.

Securizarea muncii de la distanță CITEȘTE ȘI Securizarea muncii de la distanță

Primarul Ioan Popa speră ca acest lucru să se schimbe. ”Sper să reușească să aduc înapoi măcar o parte dintre reșițenii care, din cauza problematicii din ultimii 10-15 ani, au decis să se reloce în alte părți, nevânzându-și încă apartamentele sau locuințele din oraș. Suntem în discuții și cu o firmă spaniolă pentru realizarea unui data center în Parcul Industrial. Este o societate comercială din Madrid, dar nu pot să le divulg încă numele. Vorbim de până în 100 de locuri de muncă, locuri de muncă foarte bine plătite, mii de euro pe lună, vorbim despre specialiști care trebuie să facă mentenanța pe partea de servere de baze de date”, a spus Popa pentru Radio Reșița.

Primarul Ioan Popa a afirmat că firma cu sediul în Madrid are nevoie de o capacitate electrică de 20 megawați și de o putere mare de internet.

”Ne-au solicitat date precise despre capacități de curent electric și de internet. Noi le-am furnizat toate aceste date, evident într-o colaborare foarte bună cu cei de la ENEL și le mulțumesc pe această cale pentru promptitudine. Oamenii au nevoie de 20 de megawați, este o putere destul de mare. De exemplu, o fabrică cum ar fi fosta mea fabrică de macaroane consumă cam un megawatt și produce 10.000 de tone de paste pe an. Din fericire există această rezervă de putere disponibilă în imediata apropiere a Parcului Industrial și la fel pe partea de internet avem o conexiune foarte bună pe magistrala ce vine de la Timișoara”.

viewscnt
Afla mai multe despre
it
resita
madrid