OVES Enterprise și-a bugetat investiții de 1,5 milioane de euro, inclusiv pentru dezvoltarea pe piețele internaționale. Achiziția a încă 2 - 3 companii

OVES Enterprise și-a bugetat investiții de 1,5 milioane de euro, inclusiv pentru dezvoltarea pe piețele internaționale. Achiziția a încă 2 - 3 companii

Mihai Filip, CEO OVES Enterprise

Profit.ro
Profit.ro
scris 17 feb 2022

OVES Enterprise, companie de dezvoltare de software din Cluj, și-a bugetat, pentru anul în curs, investiții de 1,5 milioane de euro pentru dezvoltarea de produse, achiziții de companii și realizarea de parteneriate strategice, pentru a susține dezvoltarea pe piețele internaționale și dublarea cifrei de afaceri în 2022, la 30 de milioane de lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

OVES Enterprise a făcut deja un prim pas în această direcție, la începutul anului, intrând în parteneriat cu compania englezească OutThink, dezvoltatorul primei platforme din lume de management al riscului uman în domeniul securității cibernetice. 

EXCLUSIV Tranzacție - Frații Ștefan de la Autonom investesc într-o afacere de software. În acționariat este și Andrei Pitiș, fondator Vector Watch și Clever Taxi CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacție - Frații Ștefan de la Autonom investesc într-o afacere de software. În acționariat este și Andrei Pitiș, fondator Vector Watch și Clever Taxi

O altă direcție avută în vedere de OVES Enterprise anul acesta pentru diversificarea portofoliului de competențe și soluții oferite este achiziția de companii mai mici, dar cu know-how și expertiză în soluții complementare celor deja dezvoltate de ei și în utilizarea de noi tehnologii care permit, în cele din urmă, livrarea de produse tot mai bune și mai avansate din punct de vedere tehnologic.

„Am achiziționat, anul trecut, două firme mai mici, principalul obiectiv fiind accesul la resursele de  care acestea beneficiau. Pentru anul în curs, obiectivul nostru este achiziția a încă 2 – 3 companii cu sfere de competențe în zonele de securitate cibernetică, Machine Learning și inteligență artificială”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.

Planul investițional din acest an se înscrie în extinderea prezenței la nivel internațional și accesarea de proiecte mai complexe la companii din ce în ce mai mari.

OVES Enterprise a deschis, recent, la Munchen, Germania, primul birou în afara țării, ca parte a strategiei de extindere la nivel internațional ce vizează prezența în 5 țări până la finalul anului: Germania, SUA, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie și Spania.

OVES Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software, înființată în 2015 la Cluj-Napoca. 

viewscnt
Afla mai multe despre
oves enterprise
software