Șeful OTE va conduce Consiliul de Adminstrație al Telekom Romania până în 2019

Șeful OTE va conduce Consiliul de Adminstrație al Telekom Romania până în 2019
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 29 feb 2016

Acționarii Telekom Romania Communications (fost Romtelecom) au prelungit pe o perioadă de patru ani, în noiembrie 2015, mandatul de administrator al directorului general al grupului elen OTE, Michail Tsamaz, potrivit datelor operatorului român de telecomunicații.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Tsamaz, care conduce Consiliul de Administrație al Telekom Romania, este directorul general al OTE din 2010 și va rămâne la condcerea grupului elen până în anul 2018, după ce mandatul său a fost prelungit cu 3 ani și jumătate, printr-o decizie luată de acționarii OTE adoptată la finele anului trecut.

În ședința acționarilor Telekom Romania Communications din 27 noiembrie 2015 s-a hotărât și prelungirea mandatului lui Klaus Muller, directorul de operațiuni al Deutsche Telekom.

Operatorul german deține 40% din grupul elen OTE.

De asemenea, ministrul Comunicațiilor, Marius Raul Bostan, și Dante Stein au fost revocați din funcția de administrator, primul la cererea acestuia.

În locul celor doi au fost numiți Vida Anca Georgescu Aladgem, fost director de resurse umane al Telekom Romania Communications până în mai 2015, și Jean Florin Jurdui, directorul general al Por­t­land Trust, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din România.

8,4 milioane de români au cont pe rețeaua de socializare Facebook CITEȘTE ȘI 8,4 milioane de români au cont pe rețeaua de socializare Facebook

Într-o altă ședință a acționarilor, care a avut loc la 4 decembrie 2015, acționarii operatorului l-au numit administrator pe Nikolaos Stamboulis, care ocupă poziția de financial representative la Northwestern Mutual, conform datelor de pe o rețea de socializare profesională.

Cinci zile mai târziu, Radu Ionel Puchiu, secretar de stat în cadrul Cancelariei primului-ministru, a fost revocat din funcția de administrator și înlocuit cu Bogdan Laurențiu Voicu, fost director de achiziții al operatorului până în aprilie 2014.

Ceilalți membri ai Consiliului de administrație al Telekom Romania Communications sunt Miroslav Majoros, actualul director general al operatorului, Charalampos Mazarakis și Eirini Nikolaidi.

Lansat în 2014, Telekom Romania este brandul sub care acționează foștii operatori Romtelecom și Cosmote, redenumiți Telekom Romania Communications și Telekom Mobile Romania Communications.

Telekom Romania este un brand care aparține Deutsche Telekom, una dintre cele mai mari companii de telecomunicații la nivel mondial.

Telekom Romania Communications este unul dintre cei mai mari operatori locali de telecomunicații. Acționari sunt OTE International (Grecia) - 54,01% și Ministerul Comunicațiilor - 45,99%.

Telekom Romania Mobile Communications este al treilea jucător pe segmentul de telefonie mobilă, după Orange România și Vodafone România, și are ca acționari Cosmote Mobile Communications (Grecia) - 70% și Telekom România Communications - 30%.

În 2014, afacerile Telekom în România au depășit cu puțin pragul de un miliard de euro, în declin față de anul precedent.

viewscnt
Afla mai multe despre
telekom romania
administratori
revocari
numiri