La începutul anilor 1960, echipa lui Fernando Corbató de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) construia CTSS, un sistem care avea să transforme relația oamenilor cu calculatoarele.
Procedura era că mai mulți utilizatori puteau lucra prin terminale conectate la aceeași mașină și de aceea pentru fiecare trebuiau păstrate separat fișierele și evidența resurselor consumate. Combinația dintre numele utilizatorului și o parolă oferea o soluție ușor de înțeles, dar avea să scoată repede la iveală vulnerabilități surprinzător de familiare.
Să începem cu CTSS, prescurtarea pentru Compatible Time-Sharing System, un sistem care a fost dezvoltat la MIT în 1961 și care se poate spune că a reprezentat începuturile parolării. Contextul era următorul: calculatorul alterna rapid între sarcinile utilizatorilor, astfel încât fiecare putea interacționa cu el fără să aștepte executarea întregului program al unui coleg. Era o schimbare importantă față de lucrul exclusiv cu loturi de cartele perforate. Conturile ajutau la organizarea acestei activități comune, iar parola trebuia să împiedice accesul la fișierele altcuiva și folosirea resurselor în numele lui. CTSS este unul dintre reperele documentate ale autentificării moderne, deși istoria informaticii include experimente paralele, greu de redus la o singură zi de „naștere” a ideii de parolă.
Doctorandul Allan Scherr avea însă nevoie de mai mult timp pentru simulările sale, iar în amintirile publicate în volumul aniversar dedicat CTSS, el povestește că epuizase alocarea de aproximativ patru ore de procesare pe semestru. În primăvara lui 1962, după pierderea unor privilegii tehnice, a găsit altă cale de acces.
Cum parolele erau păstrate într-un fișier, Scherr a descoperit că putea solicita tipărirea lui prin serviciul care procesa cereri pe cartele. A depus solicitarea într-o vineri noapte și a ridicat lista sâmbătă dimineața, din locul unde erau lăsate documentele imprimate. Secretul digital devenise o foaie de hârtie. Nu fusese nevoie să ghicească parole complicate, pentru că procedura de tipărire îi oferise acces la informațiile pe care autentificarea trebuia să le apere. Ei bine, întâmplarea ilustrează o diferență esențială: verificarea parolei la intrare nu protejează automat și locul în care sistemul o păstrează.
Un alt incident, relatat de programatorul Tom Van Vleck, a expus accidental fișierul cu parole în locul mesajului afișat la conectare. Utilizatorii primeau chiar lista secretelor colegilor, iar pentru oprirea divulgării, sistemul a fost blocat, iar echipa a trebuit să schimbe parolele compromise.
Peste ani, Scherr i-a mărturisit profesorului și cercetătorului Robert Fano ce făcuse, iar acesta l-a asigurat că doctoratul nu îi va fi retras. Totuși, pentru istoria securității a rămas un episod foarte concret: o parolă poate opri accesul prin ușa principală, în timp ce o procedură administrativă lasă documentele la îndemâna oricui.






















