Tailent își consolidează echipa de top management

Tailent își consolidează echipa de top management

Laurent Binetti și Dragoș Mateescu

Profit.ro
Profit.ro
scris 16 sep 2021

Tailent, compania românească de tehnologie cunoscută pentru dezvoltarea de roboți software inteligenți și pentru democratizarea accesului la soluții de Robotic Process Automation (RPA), își consolidează echipa de top management cu doi executivi cheie cu vastă experiență internațională, ca parte a strategiei sale de accelerare a expansiunii și de intensificare a prezenței globale. Începând din septembrie, Laurent Binetti se alătură în calitate de Board Advisor for Strategy și Dragoș Mateescu devine Head of Business Development.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cu know-how și expertiză amplă în industria IT, Laurent Binetti se va concentra pe strategia comercială globală a Tailent, cu scopul de a consolida poziția companiei pe harta RPA la nivel mondial și de a construi baza de clienți internaționali. În rolul de Business Advisor for Strategy, Laurent Binetti își va valorifica experiența vastă în dezvoltarea și gestionarea de linii importante de business, cu accent pe canalele de vânzări pentru clienții IMM și corporate în cadrul Tailent.

Companiile viitorului în România. Dacris, membru semnatar al Pactului Global al Organizației Națiunilor Unite CITEȘTE ȘI Companiile viitorului în România. Dacris, membru semnatar al Pactului Global al Organizației Națiunilor Unite

Anterior, timp de mai bine de 20 de ani, Laurent Binetti a făcut parte din echipa de conducere a Dell din regiunea EMEA, cel mai recent în rolul de vicepreședinte și director general în sfera canalelor de vânzări Dell. Laurent a extins cu succes prezența companiei în noi zone geografice și a dezvoltat noi produse și servicii. Cunoștințele și viziunea de business au fost confirmate și în alte roluri în companii mari, cum ar fi CEVA Logistics, unde a ocupat poziția de Chief Commercial Officer. Ca executiv de top, Laurent are o experiență valoroasă în transformarea și dezvoltarea cu succes a organizațiilor internaționale și în implementarea strategiilor de extindere, esențiale pentru eforturile de globalizare ale Tailent.

În plus, din poziția de Head of Business Development al Tailent, Dragoș Mateescu va avea un rol major în extinderea companiei prin parteneriate globale și alianțe tehnologice. Dragoș se va concentra pe accelerarea prezenței globale a Tailent prin valorificarea experienței sale extinse și confirmate pe plan internațional în gestionarea strategiilor de dezvoltare a afacerilor și a vânzărilor, a canalelor și echipelor în companii precum Dell sau ICL (Fujitsu Services).

Geely ar putea lista pe bursă un pachet de acțiuni de la Volvo, în perioada următoare CITEȘTE ȘI Geely ar putea lista pe bursă un pachet de acțiuni de la Volvo, în perioada următoare

La Dell, Dragoș Mateescu a început în funcția de Country Manager pentru regiunea Balcanilor în 2003. Ulterior, a preluat alte roluri precum cel de Country Manager pentru Turcia, Director Regional de Vânzări pentru CEE Comercial sau Director Regional pentru Dezvoltare și Integrare Comercială CEE, cu accent pe consolidarea și extinderea business-ului.

Tailent este un start-up românesc orientat pe dezvoltarea de tehnologii inovatoare de automatizare de tip Robotic Process Automation (RPA), care schimbă modul în care oamenii muncesc și fac business și ajuta companiile să-și realizeze scopurile de automatizare. 
 

viewscnt
Afla mai multe despre
tailent
roboti