Președintele american Donald Trump a îndemnat miercuri compania Apple să "ajute" poliția să obțină acces la date din telefoanele sale, în cazul în care este necesar, relansând conflictul dintre administrația sa și gigantul IT, relatează AFP.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară
"Apple trebuie să ne ajute. Țin foarte mult la acest lucru. Ei dețin cheile ca să putem prinde mulți infractori", a spus Trump într-un interviu acordat postului CNBC în marja Forumului Economic Mondial de la Davos, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Netflix a atras 8,8 milioane de abonați noi în Q4 2019La originea actualului diferend se află atacul din decembrie anul trecut de la baza aeronavală Pensacola din Florida, în care trei pușcași marini au fost uciși de un aviator saudit motivat, potrivit ministrului american al justiției Bill Barr, de ideologia jihadistă. Ulterior, guvernul american a cerut acces la două telefoane Apple ale atacatorului pe care anchetatorii nu reușesc să le deblocheze.