Twitter suspendă conturi care difuzau afirmații ale lui Donald Trump, interzis pe viață în rețea

Twitter suspendă conturi care difuzau afirmații ale lui Donald Trump, interzis pe viață în rețea
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 mai 2021

Twitter a suspendat săptămâna aceasta câteva conturi al căror scop aparent era transmiterea mesajelor fostului președinte Donald Trump, care a fost interzis definitiv de pe platforma sa preferată în ianuarie, notează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Rețeaua de socializare a confirmat joi că a intervenit împotriva profilurilor respective, după mai multe articole apărute în presa americană despre aceste conturi care au difuzat afirmații preluate de pe blogul omului de afaceri republican, "From the desk of Donald Trump" (De la biroul lui Donald Trump), scrie Agerpres.

Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului CITEȘTE ȘI Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului

Fostul șef de stat a fost blocat pe Twitter la începutul acestui an, pentru că a încurajat asaltul asupra Capitoliului de către o mulțime de partizani ai săi în cursul ceremoniei de certificare a victoriei lui Joe Biden, la 6 ianuarie.

"După cum precizează regulamentul nostru privind încercările de a se sustrage excluderii, luăm măsuri împotriva conturilor a căror intenție aparentă este de a înlocui sau promova conținuturi afiliate unui cont suspendat", a detaliat un purtător de cuvânt al companiei californiene.

Platforma l-a suspendat inițial temporar, înainte de a face sancțiunea permanentă.

Jack Dorsey, fondatorul și directorul general al Twitter, își motivase hotărârea pe profilul său. El a spus că a fost decizia "corectă", dar ea a reprezentat, totuși, un "eșec în promovarea unei conversații sănătoase".

Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

Majoritatea rețelelor sociale importante au luat măsuri similare, dar natura lor temporară sau definitivă nu a fost încă decisă.

YouTube (Google) a indicat că așteaptă ca riscul de violență să scadă.

Facebook s-a încredințat consiliul său de supraveghere, însă tânăra instanță a trimis mingea înapoi în terenul grupului, solicitându-i acestuia să decidă în termen de șase luni dacă Donald Trump poate reveni și când, în caz afirmativ.

5G și excluderea Huawei declanșează noi tensiuni în Coaliție. Năsui a cerut amânarea legii în Parlament. Cîțu, surprins CITEȘTE ȘI 5G și excluderea Huawei declanșează noi tensiuni în Coaliție. Năsui a cerut amânarea legii în Parlament. Cîțu, surprins

Membrii internaționali ai acestui tip de "curte supremă" au recunoscut însă necesitatea de a-l bloca deocamdată.

Donald Trump avea circa 89 de milioane de abonați pe Twitter, 35 de milioane pe Facebook și 24 de milioane pe Instagram înainte de a fi interzis.

Pe site-ul său, el continuă să susțină că alegerile i-au fost "furate" prin "fraude" masive, fără nicio dovadă. 

viewscnt
Afla mai multe despre
twitter
donal trump