Venituri cu 39% mai mari în primul trimestru pentru Huawei

Venituri cu 39% mai mari în primul trimestru pentru Huawei
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 apr 2019

Huawei a înregistrat, la nivel global, în primul trimestru din 2019 venituri de aproximativ 26,81 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă o creștere cu 39% față de aceeași perioadă a anului trecut. Marja de profit net a companiei în primele trei luni din 2019 a fost de aproximativ 8%, ușor mai mare față de aceeași perioadă a anului anterior.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

2019 va fi un an cu o dezvoltare pe scară largă a tehnologiilor 5G la nivel internațional, ceea ce înseamnă că Huawei Carrier Business Group va avea oportunități de creștere fără precedent. Până la sfârșitul lunii martie ale acestui an, Huawei semnase în total 40 de contracte comerciale cu operatori mobili globali de vârf și a expediat peste 70.000 de antene pentru rețele 5G pe piețele din întreaga lume.

Guvernul lansează un nou număr unic de urgență, pentru atacuri cibernetice CITEȘTE ȘI Guvernul lansează un nou număr unic de urgență, pentru atacuri cibernetice

În primele trei luni ale anului, Huawei a expediat aproximativ 59 de milioane de smartphone-uri. 

Huawei are 188.000 de angajați și operațiuni în peste 170 de țări.

viewscnt
Afla mai multe despre
huawei