Consiliul de Administrație al Romaero București, companie de stat specializată în întreținerea și repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, a prelungit cu trei ani mandatul de director general al lui Remus Vulpescu. De asemenea, Alexandru Bușcu a fost numit președinte al Consiliului de Administrație.
”Cu patru voturi din șapte (Remus Vulpescu nu a votat), Consiliul de Administrație aprobă încheierea unui act adițional la contractul de mandat nr. 14/07.12.2016 pentru prelungirea cu trei ani a mandatului de director general al lui Remus Vulpescu, (...) care va înceta oricând înainte de împlinirea termenului în cazul numirii unui director general în condițiile OUG 109/2011 și Legii nr. 111/2016”, arată un anunț al companiei.
Vulpescu este totodată și consilier onorific al premierului Mihai Tudose, scrie News.ro.
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene

De asemenea, Alexandru Bușcu a fost numit președinte al Consiliului de Administrație, în locul lui Mircea Toma Modran.
Pentru primele nouă luni ale anului, Romaero a raportat pierderi de 16,95 milioane lei, mai mici cu 37% față de perioada similară a anului trecut, când s-au ridicat la 26,93 milioane lei.
Romaero, companie controlată de Ministerul Economiei, are circa 760 de salariați și are o valoare de piață de 143,6 milioane lei (36,7 milioane euro). Compania a înregistrat anul trecut pierderi de 60,3 milioane lei. Prin bugetul de venituri și cheltuieli, Romaero a estimat că va încheia acest an cu pierderi de 44,18 milioane lei și venituri totale de 62,7 milioane lei.