Facebook, YouTube și Twitter vor respecta aceleași reglementări din UE referitoare la răspândirea urii ca și companiile audiovizuale

Facebook, YouTube și Twitter vor respecta aceleași reglementări din UE referitoare la răspândirea urii ca și companiile audiovizuale
scris 3 iul 2020

Facebook, YouTube, deținută de grupul Alphabet, Twitter și alte companii de media socială vor respecta pentru prima oară aceleași reglementări din UE referitoare la răspândirea urii și a conținutului dăunător ca și companiile audiovizuale, potrivit recomandărilor publicate joi de Comisia Europeană, transmite Reuters.

Amendamentele aduse Directivei pentru Servicii Media Audiovizuale, adoptată în 2018, au avut loc în urma lobby-ului efectuat de companiile audiovizuale, care au dorit ca platformele online să aibă aceleași obligații ca și companiile de media tradiționale, scrie News.ro.

”Operatorii online vor trebui să asigure, la fel ca și companiile de media tradiționale, că utilizatorii sunt protejați împotriva limbajului care propagă ura și că minorii sunt protejați de conținutul dăunător”, a arătat Comisia.

Estimare: piața media din România va înregistra o scădere de 16,5%, dar cu premisele unei reveniri mai rapide decât în 2008 CITEȘTE ȘI Estimare: piața media din România va înregistra o scădere de 16,5%, dar cu premisele unei reveniri mai rapide decât în 2008

”Platformele online  trebuie să ia măsuri împotriva conținutului semnalizat, care incită la violență, la ură și terorism, și să asigure o publicitate și un plasament de produse adecvate în cazul programelor pentru copii”, potrivit instituției europene.

Recomandările, care nu sunt obligatorii, se aplică platfomelor de socializare unde conținutul audiovizual este considerat ca fiind esențial, dar nu o parte principală a afacerilor acestora.

Statele UE, care au timp până pe 19 septembrie să aplice regulile, vor avea cuvântul final în constituirea listei de companii.

Comisia a mai afirmat că serviciile video la cerere vor fi obligate să dedice 30% din conținutul lor producțiilor europene, o măsură care țintește Netflix și Amazon Prime.

Providerii de servicii media localizați într-un stat UE, dar cu clienți în alte state UE vor fi obligați să contribuie la finanțarea producțiilor de conținut european, în conformitate cu obiectivul de a promova fulme și show-uri TV europene.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
facebook
youtube
ura
audiovizial