Miliardarul rus Usmanov, fost acționar la Facebook, Twitter sau Apple, revine la investițiile în industria resurselor, care l-au consacrat

Miliardarul rus Usmanov, fost acționar la Facebook, Twitter sau Apple, revine la investițiile în industria resurselor, care l-au consacrat
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 apr 2017

Miliardarul rus Alișer Usmanov, care a câștigat 1,4 miliarde de dolari printr-o investiție timpurie în Facebook și deține o participație la Uber Technologies, revine la investițiile în industria resurselor naturale, în care și-a construit inițial averea, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Usmanov investește din nou în producători de resurse naturale, ale căror cotații au revenit la creștere în 2016, după trei ani de scăderi, scrie News.ro.

Indicele global al Bloomberg al companiilor miniere a crescut cu 38% în 2016, datorită atenuării îngrijorărilor legate de economia Chinei și a creșterii prețurilor metalelor, între cele mai mari creșteri fiind ale grupurilor Fortescue Metals, BHP Billiton, și Anglo American.

”Anul trecut a arătat că grupuri ca BHP Billiton, Fortescue și producători tradiționali de petrol și gaze sunt capabili să ofere randamente ridicate ale investițiilor”, a spus Usmanov într-un interviu, fără să dezvăluie ce titluri a cumpărat.

Miliardarul, care și-a construit averea în sectorul minereului de fier și al oțelului, prin intermediul companiei Metalloinvest Holding, este în prezent al cincilea cel mai bogat om din Rusia, cu o avere netă de 14 miliarde de dolari, conform indicelui Bloomberg al miliardarilor.

ASF a realizat primul top al companiilor de asigurări în funcție de satisfacția clienților CITEȘTE ȘI ASF a realizat primul top al companiilor de asigurări în funcție de satisfacția clienților

O parte din această avere provine și din investițiile în industria tehnologiei, făcute în ultimii 10 ani, inclusiv într-o participație la Facebook, a cărei valoare a crescut de peste 10 ori, și în acțiuni ale Alibaba Group, care a adus un câștig substanțial când grupul a fost lista la bursă în 2014.

Usmanov, care a investit în Alibaba prin intermediul fondurilor grupului DST, a început să își vândă deținerea în 2015.

DST a cumpărat mai întâi acțiuni Facebook, în 2009, când compania valora aproximativ 6,5 miliarde de dolari.

În 2012, DST a vândut o participație de 1,7 miliarde de dolari la Facebook în timpul ofertei publice inițiale a acesteia, care a evaluat compania la aproximativ 100 de miliarde de dolari.

Miliardarul rus, prin intermediul DST și a altui fond de 1 miliard de dolari înființat cu mai mulți parteneri, a mai cumpărat acțiuni la cea mai mare companie de comerț online din India, Flipkart Services, la producătorul chinez de smartphone-uri Xiaomi, la Ola Cabs din India și Didi Chuxing din China.

Usmanov a mai investit anterior în Twitter și Apple.

viewscnt
Afla mai multe despre
aliser usmanov
facebook
ali baba
resurse
uber