Ofertă publică încheiată la prima companie de curierat prezentă la BVB

Ofertă publică încheiată la prima companie de curierat prezentă la BVB

Octavian Bădescu și Lucian Băltaru

Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 16 feb 2017

Oamenii de afaceri Octavian Bădescu și Lucian Băltaru au finalizat procedura de ofertă publică pentru prima companie de curierat prezentă pe bursa românească, Sameday Courier, ei intenționând să redevină singurii acționari ai companiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

După doi ani de activitate pe bursă, cei doi acționari au achiziționat 35.472 titluri la prețul de 10 lei, depășind astfel pragul minim necesar de 95% din numărul total de acțiuni al companiei.

Octavian Bădescu deține în acest moment peste 68% din acțiunile Sameday Courier.

„După doi ani de prezență pe bursă, putem spune că obiectivele noastre au fost îndeplinite: obținerea unei valori obiective, „de piață“, a companiei, creșterea vizibilității, a credibilității, motivarea fondatorilor, responsabilizarea managementului și a angajaților. Cred că și-au atins obiectivele și acționarii minoritari – parteneri care au cumpărat în acești 2 ani acțiuni, acordându-ne o încredere pentru care le mulțumim. Au beneficiat în fiecare an de dividende cu un randament semnificativ și au putut folosi oportunitatea de a vinde acum, crescându-și profitul”, spune fondatorul companiei, Octavian Bădescu.

Miliardarul Oleg Deripaska vrea să lanseze cea mai mare vânzare de acțiuni din Rusia de după anexarea Crimeii CITEȘTE ȘI Miliardarul Oleg Deripaska vrea să lanseze cea mai mare vânzare de acțiuni din Rusia de după anexarea Crimeii

Capitalizarea companiei a ajuns la 10 milioane de lei, acționarii primind câte 10 lei pentru fiecare acțiune deținută, în condițiile în care în momentul listării, în luna februarie 2015, compania intrase pe piața secundară a bursei la un preț de 7,5 lei pentru o acțiune.

„Considerăm că întreaga istorie de prezență a Sameday Courier la BVB a fost un succes pentru absolut toate părțile implicate: acționarii majoritari, compania în sine, acționarii minoritari, respectiv piața de capital cu restul actorilor implicați (ASF, BVB, consultanți, brokeri). S-a dovedit că evoluția la bursă a avut un rol pozitiv”, a mai spus Octavian Bădescu.

Înființată in urma cu 10 ani de către Octavian Bădescu, compania Sameday Courier este singurul operator de curierat din România specializat în livrările în aceeași zi, atât în țară, cât și în străinătate, în condiții speciale de transport (temperatură, securitate etc.), în puncte dificile, la ore prestabilite, transport de obiecte fragile și în livrări personalizate, în funcție de nevoile fiecărui client.

Sameday Courier este furnizor principal pe segmentul livrărilor în aceeași zi pentru peste 1.000 de companii mari din România.

viewscnt
Afla mai multe despre
sameday
bursa
delistare
badescu
baltaru