One United, după suspendarea autorizației pentru proiectul imobiliar de 100 milioane euro din Floreasca: Lucrările respectă toată legislația și au fost începute după obținerea tuturor autorizațiilor, vom face recurs

One United, după suspendarea autorizației pentru proiectul imobiliar de 100 milioane euro din Floreasca: Lucrările respectă toată legislația și au fost începute după obținerea tuturor autorizațiilor, vom face recurs
scris 7 mar 2019

Lucrările la One Floreasca City respectă toată legislația în vigoare și au fost începute după obținerea tuturor autorizațiilor prevăzute de lege, transmit pentru Profit.ro reprezentanții dezvoltatorului imobiliar One United, precizând că vor depune recurs la decizia instanței prin care autorizația de construcție aferentă acestui proiect este suspendată.

„Lucrările la One Floreasca City respectă toată legislația în vigoare și au fost demarate după obținerea tuturor autorizațiilor prevăzute de lege. One Mircea Eliade Properties, compania care coordoneaza proiectul One Floreasca City, parte a grupului One United Properties, a luat cunostință de soluția pronunțată ieri, în dosarul 26421/3/2018 al Tribunalului Bucuresti, și va face recurs conform termenului legal. Încă de la început compania a fost preocupată de respectarea, ca de altfel în toate proiectele sale, a tuturor cerințelor legislative și de mediu impuse de autorități”, au declarat reprezentanții companiei.  

Profit.ro a anunțat ieri că autorizația de construcție obținută de dezvoltatorul imobiliar One United și grupul francez de retail Auchan pentru un ansamblu rezidențial, cu spații de retail și de birouri, pe terenul fostei fabrici Automatica din zona Floreasca, investiție de peste 100 de milioane de euro, a fost suspendată în instanță, la cererea Asociației Salvați Bucureștiul, care îi reprezintă pe locatarii din zonă. One United Properties este deținut de Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, doi dintre fondatorii casei de investiții Capital Partners.

Decizia instanței poate fi atacată cu recurs. Dacă însă decizia de suspendare rămâne valabilă și după recurs, lucrările de construcție trebuie oprite până va fi judecată, pe fond, și solicitarea de anulare efectivă a autorizației, iar perioada de așteptare a deciziei poate presupune mai mulți ani.

Proiectul prevede inclusiv construcția a mai multor turnuri cu 15-25 de etaje lângă Parcul Floreasca și Hala Ford, ceea ce a generat numeroase proteste din partea locuitorilor cartierului Floreasca, aceștia acuzând că investiția imobiliară afectează zona, caracterizată prin clădiri de înălțimi mici. Ei au contestat proiectul în instanță și au obținut acum câștig de cauză.

În urmă cu un an, Profit.ro anunța că One United Properties și Auchan pregătesc începerea lucrărilor la ansamblul rezidențial.

EXCLUSIV IKEA ia în calcul pentru România deschiderea unor magazine mici, în centrul orașelor CITEȘTE ȘI EXCLUSIV IKEA ia în calcul pentru România deschiderea unor magazine mici, în centrul orașelor

Ansamblul, denumit One Floreasca City, presupune trei componente integrate: fosta hală Ford va fi restaurată și modernizată, transformându-se într-un spațiu de retail operat de Auchan România, o clădire de birouri de clasă A - One Tower - și trei blocuri cu apartamente exclusiviste - One Mircea Eliade. Întreg proiectul va fi construit pe un teren de 2,8 hectare, din suprafața căruia 30% vor reprezenta spații verzi.

Dezvoltatorul a cedat municipalității o suprafață de teren de 1.000 de metri pătrați și susține că va aloca un buget de 1 milion de euro pentru investiții în infrastructură.

Tranzacție pregătită: Fondul american Starwood, care a fost prezent la București prin proprietarul Sheraton, vrea să cumpere acțiuni la dezvoltatorii CA Immo și Immofinanz, cu mari portofolii în România CITEȘTE ȘI Tranzacție pregătită: Fondul american Starwood, care a fost prezent la București prin proprietarul Sheraton, vrea să cumpere acțiuni la dezvoltatorii CA Immo și Immofinanz, cu mari portofolii în România

Terenul a fost vândut în urmă cu 2 ani de fondul de investiții Global Finance că­tre Auchan și One Uni­ted. Inițial, pe acest amplasament, a funcționat "Hala Ford", în care erau produse mașini ale brandului american. În 1931, Theodor Davila, fiul dramaturgului Alexandru, autorul lui ”Vlaicu Vodă”, și nepotul lui Carol Davila, fondatorul sistemului sanitar modern, a devenit reprezentantul companiei ”Ford” în România și a construit, în 1935, în Floreasca, o hală de montaj pentru automobile de lux. După 1948, în regimul comunist, fabrica a devenit ”Automatica”, acum spațiul fiind în paragină.

În noul ansamblu, dezvoltatorii vor să expună și modele de epocă ale mărcii Ford, unele produse în perioada interbelică la București.

One United Properties dezvoltă complexuri rezidențiale exclusiviste în centrul și nordul Capitalei. Compania are în construcție proiecte rezidențiale care totalizează aproximativ 300 de apartamente.

Cele mai recente proiecte finalizate sunt One Floreasca Lake (15.000 mp și 68 apartamente - prima fază livrată în iunie 2013, a doua în august 2015) și Madrigalului Residence (4.000 mp și 14 apartmente, livrat în septembrie 2014).

EXCLUSIV Radu Enache, proprietarul lanțului hotelier Continental, negociază cumpărarea hotelului Golden Tulip Times din București, tranzacție de 5 milioane euro CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Radu Enache, proprietarul lanțului hotelier Continental, negociază cumpărarea hotelului Golden Tulip Times din București, tranzacție de 5 milioane euro

În total, dezvoltatorul are proiecte rezidențiale finalizate (188 de apartamente), în construcție (340 de apartamente) și care urmează să fie începute în urmatorii ani (484 de apartamente) - dezvoltări precum One Floreasca Lake, One Herăstrău Park și One Charles de Gaulle.

Retailerul francez Auchan este unul dintre cele mai importante lanțuri comerciale, locul 11 în lume, prezent în 17 țări, cu peste 3.700 de magazine și aproape 350.000 de angajați. În România, Auchan are 33 de hipermarketuri, 4 magazine de proximitate My Auchan - deschise în stații Petrom, circa 10.000 de angajați și o cifră de afaceri de aproximativ 1,2 miliarde de euro.

Sursa foto: Grupul de Inițiativa Cartierul Floreasca

Sursa foto: Grupul de Inițiativa Cartierul Floreasca

One United, după suspendarea autorizației pentru proiectul imobiliar de 100 milioane euro din Floreasca: Lucrările respectă toată legislația și au fost începute după obținerea tuturor autorizațiilor, vom face recurs

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
one united
auchan
floreasca