Apartamentele s-au scumpit din nou. La cât a ajuns prețul în fiecare mare oraș

Apartamentele s-au scumpit din nou. La cât a ajuns prețul în fiecare mare oraș
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 aug 2023

Prețul pe metru pătrat solicitat în luna iulie pentru vânzarea apartamentelor noi a crescut cu 4% față de aceeași lună a anului anterior, în timp ce prețul apartamentelor vechi a crescut cu 5%, în medie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

În luna iulie, românii au vizualizat cu 5% mai multe pagini cu anunțuri imobiliare cu apartamente de vânzare decât în aceeași lună a anului anterior și au realizat cu 3% mai multe contactări (contactările fiind interacțiunile dintre cei care caută și cei care publică anunțuri pe platformă). De asemenea, față de luna iunie, cei care sunt în căutarea unei locuințe au realizat cu 9% mai multe contactări. 

EXCLUSIV Gigantul francez Air Liquide ridică o nouă fabrică de tuburi de oxigen lângă București și o închide pe cea din Buzău CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Gigantul francez Air Liquide ridică o nouă fabrică de tuburi de oxigen lângă București și o închide pe cea din Buzău

Cum au evoluat prețurile apartamentelor de vânzare 

București

În Capitală, prețul solicitat pentru vânzarea unui apartament nou în luna iulie a fost de 1.522 de euro/metru pătrat, cu 2% mai ridicat față de luna anterioară. În același timp, prețul mediu de cerere pe metru pătrat pentru un apartament vechi a fost de 1.639 euro.

Față de aceeași perioadă a anului trecut, prețul a crescut cu 3%, iar față de luna anterioară cu 2%, conform Storia.ro.

CLUJ-NAPOCA

În luna iulie, prețul de cerere pentru un apartament nou a fost de 2.488 euro/metru pătrat, la același nivel cu cel din luna anterioară. Față de aceeași perioadă a anului trecut, prețul a crescut cu 5%. Totuși, comparativ cu apartamentele noi, cele vechi au avut un preț cu 4% mai mic.

În cazul apartamentelor vechi, prețul de cerere a fost de 2.393 de euro/metru pătrat, cu 6% mai ridicat față de aceeași perioadă a anului trecut.

IAȘI

Prețul mediu de cerere al apartamentelor noi a fost de 1.415 euro/metru pătrat, în luna iulie a.c., fiind la un nivel similar cu cel de luna trecută. Totuși, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, prețul mediu pe metru pătrat a crescut cu 4%.

În același timp, pentru apartamentele vechi prețul de cerere a ajuns la 1.423 euro/metru pătrat, cu 9% mai ridicat decât în aceeași perioadă a anului trecut.

VIDEO Plafoanele la cumpărarea de telefoane mobile și convorbiri - limitate. Sporurile nu vor mai depăși salariul, indemnizația de vacanță - eliminată. Restricții în instituții autonome. DOCUMENTUL INTEGRAL CITEȘTE ȘI VIDEO Plafoanele la cumpărarea de telefoane mobile și convorbiri - limitate. Sporurile nu vor mai depăși salariul, indemnizația de vacanță - eliminată. Restricții în instituții autonome. DOCUMENTUL INTEGRAL

TIMIȘOARA

Prețul de cerere pe metru pătrat pentru apartamentele noi de vânzare a fost, în iulie a.c., de 1.497 euro, cu 2% mai ridicat față de aceeași lună a anului trecut.

Apartamentele vechi au avut un preț mediu de cerere de 1.429 euro/metru pătrat, similar cu cel din iunie, dar cu 3% mai ridicat față de aceeași lună a anului trecut.

BRAȘOV

Prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi din Brașov a crescut în luna iulie a.c. cu 9% față de aceeași lună a anului trecut, ajungând la 1.949 euro/metru pătrat.

În luna iulie, apartamentele vechi au avut un preț mediu de cerere de 1.576 euro/metru pătrat, cu 4% mai mare față de anul trecut.

SIBIU

În Sibiu, în luna iulie a.c. prețul mediu al apartamentelor noi a crescut cu 2% față de aceeași lună a anului trecut și cu 3% față de luna anterioară, ajungând la 1.299 euro/metru pătrat.

În același timp, apartamentele vechi din Sibiu au avut un preț de cerere mai ridicat cu 4% față de iulie 2022 și au fost listate pe platformă cu un preț mediu de 1.464 de euro/metru pătrat.

CONSTANȚA

În luna iulie a.c., apartamentele noi au avut un preț de cerere de 1.726 euro/metru pătrat, similar cu cel de luna anterioară și cu 7% mai mare decât în aceeași lună a anului trecut.

În schimb, prețul mediu al apartamentelor vechi a fost de 1.561 euro/metru pătrat, cu 6% mai mare decât în iulie 2022.

TABEL MOL, Rompetrol și Lukoil au urmat exemplul OMV Petrom și au scumpit carburanții. Prețuri de peste 7 lei/l în zeci de stații din capitală CITEȘTE ȘI TABEL MOL, Rompetrol și Lukoil au urmat exemplul OMV Petrom și au scumpit carburanții. Prețuri de peste 7 lei/l în zeci de stații din capitală

ORADEA

Prețul mediu de cerere pe metru pătrat pentru apartamentele noi din Oradea, în iulie a.c., a fost de 1.562 euro, în timp ce apartamentele vechi au avut un preț mediu de cerere de 1.329 euro/metru pătrat, cu 7% mai ridicat decât în iulie 2022.

CRAIOVA 

În iulie a.c., prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi a fost de 1.489 euro/metru pătrat, în timp ce prețul de cerere pentru cele vechi a fost de 1.455 euro/metru pătrat, cu 5% mai ridicat decât în iulie 2022.

viewscnt
Afla mai multe despre
apartamente
orase
pret