Arabesque deschide la Pitești un magazin în care a investit 10 milioane de euro

Arabesque deschide la Pitești un magazin în care a investit 10 milioane de euro
Cristina Dobreanu
Cristina Dobreanu
scris 14 mar 2016

Compania Arabesque din Galați, specializată în distribuția de materiale de construcții și finisaje, deschide pe 24 martie, la Pitești, cel de-al 19-lea magazin al rețelei, în urma unei investiții de aproximativ 10 milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Suprafața totală a unității este de 9.000 de metri pătrați, fiind cel mai mare magazin Arabesque orientat către clienții persoane fizice. Investiția va crea peste 100 de locuri de muncă.

”Investiția este 100% românească și ne mândrim să susținem dezvoltarea capitalului românesc în segmentul construcțiilor, care are potențialul de a atrage afaceri conexe și de a crea noi locuri de muncă”, a declarat Marinela Bujor, directorul de marketing Arabesque.

Clienții vor putea alege din peste 25.000 de produse și vor beneficia de transport gratuit al mărfii, atât în Pitești, cât și în localitățile limitrofe.

Noul sediu al ANAF, care va fi gata la mijlocul anului 2017, va fi proiectat pentru 1,41 milioane de lei CITEȘTE ȘI Noul sediu al ANAF, care va fi gata la mijlocul anului 2017, va fi proiectat pentru 1,41 milioane de lei

“Ofertele Arabesque au fost gândite să asigure sprijinul necesar pentru dezvoltarea oricărui tip de investiții, de la simpla renovare sau modernizare a unei locuințe, la construcția de blocuri, vile, spații de depozitare, clădiri de birouri și unități lucrative (...)”, spune Marinela Bujor.

Fondată în 1994, în Galați, Arabesque, deținută de omul de afaceri Cezar Rapotan, este una dintre companiile românești care și-a  extins afacerile și peste granițe, dezvoltând centre comerciale în Ucraina, Bulgaria și Republica Moldova.

Arabesque a avut, în 2014, afaceri de 1,5 miliarde de lei (330 de milioane de euro), rezultat similar cu cel înregistrat în anul precedent. Profitul raportat în 2014 a fost de 44,9 milioane de lei (10 milioane de euro), în creștere cu 53% față de 2013. Compania avea, la finalul anului 2014, aproape 2.500 de angajați.

viewscnt
Afla mai multe despre
arabesque
materiale de constructii
magazin pitesti