FOTO Un grup chinez pregătește o investiție imobiliară majoră, prin care poate intra în topul celor mai mari proprietari de depozite din România

FOTO Un grup chinez pregătește o investiție imobiliară majoră, prin care poate intra în topul celor mai mari proprietari de depozite din România

Intrarea în complexul Victoria Group din Afumați

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 25 oct 2023

Compania Victoria Group, cu acționariat chinez, pregătește dezvoltarea unui parc logistic major, destinat depozitării de materiale de construcții, ce va fi amplasat chiar în spatele angro-ului Expo Market Doraly din Afumați, potrivit documentelor analizate de Profit.ro. Investiția poate plasa investitorul direct în topul celor mai mari proprietari de spații de depozitare din România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Profit.ro organizează pe 9 noiembrie Gala anuală Povești cu Profit...made in Romania, în care sunt premiați manageri și companii românești

Firma Victoria Group, denumită la înființare Dragon Gold Logistic, deține un teren de 87,4 hectare în spatele angro-ului Expo Market Doraly din Afumați. Pe acest amplasament s-au dezvoltat depozite cu o suprafață de peste 63.000 de metri pătrați începând cu anul 2008.

EXCLUSIV Una dintre cele mai bogate familii din Belgia pregătește achiziția Expo Market Doraly, primul en-gros din România. Tranzacția poate intra în topul celor mai mari vânzări din istoria pieței locale CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Una dintre cele mai bogate familii din Belgia pregătește achiziția Expo Market Doraly, primul en-gros din România. Tranzacția poate intra în topul celor mai mari vânzări din istoria pieței locale

Compania a avut ca asociați mai mulți oameni de afaceri chinezi în cei 16 ani de funcționare. Acum este deținută de Lu Jun (60%) și Chan Edy (40%), potrivit datelor funizate de termene.ro.

Chan Edy a fost implicat, alături de chinezul Xia Lingjing, și în dezvoltarea noului hotel de 3 stele Peace House din Dobroești. Hotelul este amplasat la 350 de metri de centrul comercial Dragonul Roșu.


FOTO Un grup chinez pregătește o investiție imobiliară majoră, prin care poate intra în topul celor mai mari proprietari de depozite din România


Hotelul Peace House din Dobroești

Hotelul Peace House din Dobroești

Pe o parte din terenul pe care îl au la dispoziție în Afumați, investitorii propun acum construirea unui parc logistic cu o suprafață de circa 239.000 de metri pătrați construiți, format din hale structurate doar pe parter, și amenajarea unei parcări pentru 2.500 de mașini, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.

EXCLUSIV Fortress, susținut de cel mai mare fond de pensii din Africa, pregătește achiziția depozitelor acumulate de Globalworth în România. Tranzacția poate deveni cea mai mare semnată vreodată pe această nișă CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fortress, susținut de cel mai mare fond de pensii din Africa, pregătește achiziția depozitelor acumulate de Globalworth în România. Tranzacția poate deveni cea mai mare semnată vreodată pe această nișă

Valoarea investiției în acest proiect a fost estimată de dezvoltator la 48 de milioane de euro și ar putea fi realizată în doi ani de la autorizare. Halele rezultate vor fi utilizate pentru depozitarea de materiale de construcții.

În documentele înaintate autorităților se mai precizează faptul că nu este necesară alimantarea cu apă a parcului, deoarece nu vor exista grupuri sanitare, bucătării sau alte spații care necesită o sursă de apă.


Finalizarea unei asemenea investiții ar propulsa dezvoltatorul direct în topul celor mai mari proprietari de spații logistice, cu o suprafață cumulată de depozite de peste 300.000 de metri pătrați, după cum se poate vedea în infograficul de la finalul articolului.

Atractivitatea zonei pentru spații logistice este demonstrată de proiectul CTPark Bucharest North, dezvoltat pe 57,9 hectare tot în spatele Expo Market Doraly, o investiție de peste 100 de milioane de euro.

Investitorii asiatici au o pondere tot mai însemnată în volumul de tranzacții cu proprietăți comerciale realizate la nivel european în ultimii ani. Piața imobiliară românească a atras deja două dintre cele mai mari fonduri suverane ale lumii din zona Asiei și tot pe segmentul industrial-logistic. China Investment Corporation (CIC) investește în România prin intermediul platformei logistice Logicor, iar fondul suveran al statului Singapore, GIC, investește prin intermediul dezvoltatorului de spații logistice P3.

EXCLUSIV Fortress, susținut de cel mai mare fond de pensii din Africa, pregătește achiziția depozitelor acumulate de Globalworth în România. Tranzacția poate deveni cea mai mare semnată vreodată pe această nișă CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fortress, susținut de cel mai mare fond de pensii din Africa, pregătește achiziția depozitelor acumulate de Globalworth în România. Tranzacția poate deveni cea mai mare semnată vreodată pe această nișă

De asemenea, conglomeratul chinez Fosun, condus de un miliardar supranumit Warren Buffett al Chinei, a intrat pe piața imobiliară românească în 2020 după ce a cumpărat de la nemții de la GLL Real Estate Partners complexul de birouri Floreasca Park de lângă Pasajul Pipera, într-o tranzacție de peste 100 milioane de euro.

În plus, Profit.ro a scris în exclusivitate că Shandong Dejian Group, înființat de statul chinez, pregătește avizele necesare construcției unui ansamblu rezidențial cu 460 de apartamente în cartierul Berceni, cel mai mare proiect imobiliar realizat până acum de grup în România și primul din București. Investitorul a mai dezvoltat câteva sute de apartamente în Saturn și are în lucru un alt proiect în comuna Roșu, de lângă București.

Prezența capitalului chinez pe piața românească a fost marcată în 2019 și prin intrarea gigantului Bank of China. Banca face parte dintr-un consorțiu care a acordat un credit de 200 de milioane de euro dezvoltatorului imobiliar Globalworth, o susținere în premieră din partea băncii chinezești pentru un investitor cu activități în România.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
victoria group