Grupul Futureal - exit din ParkLake și focus pe dezvoltările rezidențiale

Grupul Futureal - exit din ParkLake și focus pe dezvoltările rezidențiale
scris 26 nov 2018

Grupul Futureal, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Europa, anunță un exit în valoare de 19 milioane de euro din proiectul de retail ParkLake, dezvoltat de Sonae Sierra și Caelum Development.

Futureal a participat la dezvoltarea ParkLake prin finanțarea Caelum Development, companie care deține 50% din centrul comercial inaugurat în septembrie 2016, în urma unei investiții totale de 180 de milioane de euro. 

Grupul Futureal se va concentra în România pe dezvoltările rezidențiale, prin divizia Cordia, care a anunțat recent un program de investiții în valoare de 50 de milioane de euro pentru următorul an de activitate, parte din planul de afaceri pe termen lung pentru piața locală. Compania intenționează să livreze pe piața din București circa 500 de apartamente pe an, destinate segmentelor medium și medium-high.

Speedwell, companie fondată de doi belgieni, a început construcția Record Park în Cluj-Napoca, proiect de 42 milioane euro CITEȘTE ȘI Speedwell, companie fondată de doi belgieni, a început construcția Record Park în Cluj-Napoca, proiect de 42 milioane euro

„Bugetul pentru investiții al Cordia România pentru următorul an de activitate se ridică la 50 de milioane de euro. Din acesta, o parte va merge spre dezvoltarea ansamblului rezidențial Parcului20, iar o altă parte este destinată altor activități investiționale, printre care și achiziția de noi terenuri. Am achiziționat deja trei terenuri pe care inteționăm să construim 1.300 de apartamente în anii următori. Suntem în discuții avansate pentru alte două terenuri în zona de centru-nord a Bucureștiului. Ritmul de dezvoltare al Cordia România este de a livra 500 de apartamente pe an”, declară Mauricio Mesa Gomez, CEO Cordia România. 

viewscnt
Afla mai multe despre
futureal
parklake