Immofinanz a finalizat achiziția pachetului de 26% deținut de miliardarul rus Boris Mints la CA Immo

Immofinanz a finalizat achiziția pachetului de 26% deținut de miliardarul rus Boris Mints la CA Immo
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 aug 2016

Grupul austriac Immofinanz a anunțat că a finalizat achiziția a 26% din acțiunile CA Immo, pachet deținut de miliardarul rus Boris Mints. Acesta este primul pas către o fuziune a celor două companii austriece, care dețin cumulat 15% din spațiile de birouri din România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Tranzacția a fost anunțată în luna aprilie.

Pentru încheierea achiziției a fost așteptat un aviz pentru aprobarea fuziunii din partea autorităților competente, dar și acordul Consiliului de Supraveghere al Immofinanz și al Consiliului de Administrație al CA Immo pentru transferul acțiunilor.

Valoarea tranzacției este de 604 milioane de euro, iar participația aparținea miliardarului rus Boris Mints, care controlează grupul O1 și Terim Ltd. Boris Mints a achiziționat un pachet de 26% din CA Immo în urmă cu doi ani.

Dezvoltatori imobiliari de top, în dosarul fostului ministru de Interne Cristi David CITEȘTE ȘI Dezvoltatori imobiliari de top, în dosarul fostului ministru de Interne Cristi David

În martie, CA Immo și EG Immobilien Europe (companie din grupul O1 controlat de Boris Mints) au anunțat că dețin împreună peste 10% din titlurile Immofinanz.

Înainte de fuziunea planificată, Immofinanz intenționează să își deconcentreze activitatea sau să vândă portofoliul din Rusia, arătând că acesta este caracterizat de o dinamică diferită a pieței și un profil de risc mai ridicat.

În afara pachetului de 26% preluat de Immofinanz, restul de 74% de acțiuni ale CA Immo sunt deținute de investitori instituționali și privați. Al doilea cel mai mare investitor este AXA SA cu o deținere de 4,04%. Compania nu are alți investitori care să dețină o participație mai mare de 4%-5%. 

Consiliul Concurenței a declanșat o anchetă pe piața producerii și comercializării cimentului CITEȘTE ȘI Consiliul Concurenței a declanșat o anchetă pe piața producerii și comercializării cimentului

Tranzacția este una așteptată pe piața imobiliară, mai ales că ofertele și contraofertele de preluare nu au lipsit în ultimii ani. Dacă tranzacția va fi finalizată, noua companie va deveni cel mai mare dezvoltator de real-estate din Austria. Cele două companii estimează că fuziunea ar putea avea loc în 2017.

CA Immo și Immofinanz sunt printre cei mai mari jucători de pe piața de profil din România, cu proiecte atât în zona de retail cât și de birouri. Cumulat, cele două companii dețin circa 15% din spațiile de birouri de pe piața locală, estimată la 2,1 milioane de metri pătrați. 

Nu sunt singurii austrieci activi pe piața locală de real estate. S Immo, parte a grupului Erste, are în portofoliu 34.000 de metri pătrați pentru spații de birouri existente sau în construcție, iar Raiffeisen Property Holding International deține 71.000 de metri pătrați.

viewscnt
Afla mai multe despre
immofinanz
ca immo
achizitie
fuziune
real estate