MAS Real Estate a mai vândut două proprietăți din Marea Britanie, cu peste 110 de milioane de euro, pentru a reinvesti banii în România. Până acum, și-a vândut proprietățile din Germania cu 195 milioane de euro, cu același scop

MAS Real Estate a mai vândut două proprietăți din Marea Britanie, cu peste 110 de milioane de euro, pentru a reinvesti banii în România. Până acum, și-a vândut proprietățile din Germania cu 195 milioane de euro, cu același scop

Militari Shopping este cea mai valoroasă proprietate a MAS Real Estate, la o valoare de peste 108 milioane euro

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 2 iun 2021

Compania cu capital sud-african MAS Real Estate, printre ai cărei acționari se numără și cel mai mare fond de pensii din Africa, a ajuns la o înțelegere cu germanii de la Union Investment Institutional Property pentru a vinde, cu 91 de milioane de euro, o clădire de birouri din Scoția și a vândut un teren din East Sussex pentru 20 de milioane de euro. Banii vor fi reinvestiți, cu precădere, în dezvoltarea de proiecte de retail în România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Doar anul trecut MAS Real Estate a vândut centre comerciale și logistice pe care le deținea în Germania la un preț de 195 de milioane de euro, ca parte a strategiei sale de a redirecționa banii stocați în proprietăți din Europa de Vest spre investiții mai atractive din Europa Centrală și de Est, în special România.

Noile tranzacții imobiliare pregătite și planurile pentru piața de real estate vor fi anunțate la Videoconferința Profit.ro - Cum iese piața imobiliară din criza COVID-19, programată pentru 3 iunie, cu sprijinul Nordis Group, ELCO, Genesis Property, Akcent Development, SVN Romania, Iulius și Novatik, și care îi va aduna pe cei mai importanți jucători în domeniu, urmând să fie  transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV. Detalii pot fi văzute AICI

Investitorul mai are de vândut centre comerciale, un hotel și terenuri din Germania și Marea Britanie în valoare de 126,9 milioane de euro.

Aceste sume se adaugă celor 300 de milioane de euro atrași din vânzarea primelor sale obligațiuni „verzi“, bani care vor fi direcționați către achiziția și dezvoltarea de proprietăți, în special în România.

MAS Real Estate, prin intermediul platformei Prime Kapital – care este principalul său acționar, are în dezvoltare centre comerciale și ansambluri rezidențiale în valoare de aproape 870 de milioane de euro. Aproape toate proiectele sunt localizate în orașe din România. De altfel, managementul companiei este asigurat de o echipă de români coordonată de Martin Slabbert și Victor Semionov, cei care au pus și bazele NEPI, astăzi investitorul imobiliar cu cel mai valoros portofoliu din România.

Fostul fotbalist Ilie Dumitrescu pregătește un aparthotel peste drum de mall-ul Băneasa, cu aproape 1 milion de euro CITEȘTE ȘI Fostul fotbalist Ilie Dumitrescu pregătește un aparthotel peste drum de mall-ul Băneasa, cu aproape 1 milion de euro

Compania se află în discuții finale cu SIF Banat – Crișana pentru achiziția unei părți importante din terenul de 54 de hectare al fostei platformei industriale IMGB din sudul Bucureștiului, operațiune prezentată în exclusivitate de Profit.ro.

Totodată, va începe construcția unor centre comerciale în Bârlad și Ploiești, urmate de un mall în Alba Iulia. Construcția primului ansamblu rezidențial al companiei, Marmura Residence din București, continua, iar toate cele 5 clădiri se preconizează că vor fi livrate în iunie 2022. Până acum, s-au vânut 212 apartamente din totalul de 459 de unități planificate.

În iulie 2021 se așteaptă începerea lucrărilor la prima etapă, care va cuprinde 315 apartamente, din proiectul mixt Silk District, care se ridică în locul fostei fabrici Teba din Iași. Dezvoltarea componentei de birouri a fost pusă în așteptare.

EXCLUSIV Fosta fabrică Romprim - aproape total demolată și terenul vândut pentru circa 1.000 de apartamente. Producătorul s-a mutat în Otopeni, după o reducere drastică de angajați CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fosta fabrică Romprim - aproape total demolată și terenul vândut pentru circa 1.000 de apartamente. Producătorul s-a mutat în Otopeni, după o reducere drastică de angajați

Mallul Atrium din Arad este în curs de renovare, iar lucrările de renovare la Militari Shopping din București au fost amânate.

Unul dintre acționarii MAS REI, cu o deținere de 7,58%, este Government Employees Pension Fund (GEPF), fondul de pensii al angajaților guvernului sud-african, cel mai mare fond de pensii din întreaga Africă. GEPF deține acțiuni și la Growthpoint, care deține 29,5% din Globalworth - cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România, iar administratorul GEPF – Public Investment Corporation are participații și în cadrul NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România.

viewscnt
Afla mai multe despre
mas real estate
prime kapital
martin slabbert