Semnal puternic: Sud-africanii MAS REI, cu cel mai mare fond de pensii din Africa, vând tot ce au în Occident pentru România. „Dacă vreți bani, faceți ca noi. În Europa de Est sunt cetățeni care devin tot mai bogați!“

Semnal puternic: Sud-africanii MAS REI, cu cel mai mare fond de pensii din Africa, vând tot ce au în Occident pentru România. „Dacă vreți bani, faceți ca noi. În Europa de Est sunt cetățeni care devin tot mai bogați!“

Militari Shopping este cea mai valoroasă proprietate a MAS REI din România

scris 4 mar 2020

Compania cu capital sud-african MAS Real Estate Inc. (MAS REI), printre ai cărei acționari este și cel mai mare fond de pensii din Africa, a decis să își vândă toate proprietățile din Vestul Europei, active în valoare de 508 milioane euro, pentru a investi banii rezultați în dezvoltări imobiliare din Europa Centrală și de Est, în special în România, unde compania are un program de investiții de 773 milioane de euro, relevă date analizate de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Planurile și proiectele pregătite de marii jucători de pe piața imobiliară vor fi anunțate la conferința Profit.ro, pentru care detalii pot fi aflate AICI

MAS REI, care este și noul proprietar al complexului comercial Militari Shopping Center din București, cumpărat cu 95 milioane euro, administra active imobiliare în valoare de 1,4 miliarde de euro la finalul anului trecut în țări precum Germania, Marea Britanie, Elveția, Polonia, Bulgaria și România. Acum, însă, compania a accelerat programul de vânzare a proprietăților din Vestul Europei și vrea să vândă imobile în valoare de 508 milioane de euro din această zonă până la finalul anului 2020. 

Eliminarea acestor active, privite ca o piedică în creșterea veniturilor MAS, este tratată drept o reînnoire a concentrării pe rate ale recuperării investițiilor pe termen lung, fiind stabilite obiective operaționale ambițioase cu privire la redistribuirea veniturilor în Europa Centrală și de Est. MAS a pus la conducerea companiei fondatorii Prime Kapital, care au rolul de a supraveghea procesul de vânzare a proprietăților din Europa de Vest și de a asigura tranziția către o companie de investiții imobiliare concentrată pe Europa Centrală și de Est.

Mai exact, în noiembrie 2019, Martin Slabbert și Victor Semionov, fondatorii Prime Kapital, au preluat și funcțiile de CEO și CFO ale MAS REI. Extinderea MAS REI este asigurată prin intermediul platformei Prime Kapital, înființată de Slabbert și Semionov în 2015.

Director Morgan Stanley: Mallurile și-au pierdut atractivitatea și din cauza unei scheme Ponzi prin care chiriile au crescut artificial. Dubii din SUA față de România după proteste împotriva legalizării fraudei și închiderea lui Dragnea CITEȘTE ȘI Director Morgan Stanley: Mallurile și-au pierdut atractivitatea și din cauza unei scheme Ponzi prin care chiriile au crescut artificial. Dubii din SUA față de România după proteste împotriva legalizării fraudei și închiderea lui Dragnea

„Dacă vreți să faceți bani în Europa, investiți în Europa de Est, cum facem noi. Nu poți face bani în Europa de Vest ca acționar“, este mesajul lui Slabbert. El spune că pe piețele Occidentale sunt multe reglementări și, când închei o tranzacție, apar multe costuri. „Consultanții tind să ia o mare parte din încasări. Totuși, în Europa de Est există multe oportunități create de economiile în creștere, cu cetățeni care devin tot mai bogați“, spune acesta.

Banii obținuți din vânzarea proprietăților Occidentale vor fi direcționați către planul de dezvoltare aflat în lucru, în special în România. MAS REI are în construcție proiecte în valoare de 220 milioane de euro și în curs de autorizare proiecte de 552 milioane de euro. Localitățile în care sud-africanii au proiecte în lucru sunt Târgoviște, Iași, Sfântu Gheorghe, Bârlad, Pitești, Ploiești, Baia Mare, Roman, Slobozia, Adjud, Iași și București.

Compania are în construcție un mall de 32.900 de metri pătrați în Târgoviște, ce va ocupa unitatea militară unde a fost executat cuplul Ceaușescu și care ar urma să fie inaugurat în mai 2020; mai are în construcție Mall Moldova, un centru comercial regional în Iași în suprafață de 92.000 de metri pătrați; un parc de retail de 17.000 de metri pătrați în Sfântu Gheorghe și primul proiect rezidențial al MAS REI în București, Marmura Residence, din care s-au rezervat deja 135 din 465 de apartamente.

EXCLUSIV SIF Banat-Crișana a preluat terenul fostei fabrici Helitube în contul unei creanțe de peste 44 milioane de euro, una dintre cele mai mari tranzacții din ultimii ani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV SIF Banat-Crișana a preluat terenul fostei fabrici Helitube în contul unei creanțe de peste 44 milioane de euro, una dintre cele mai mari tranzacții din ultimii ani

Proiectul mixt Silk District din Iași reprezintă cea mai mare investiție a sud-africanilor cu un buget estimat la 258 milioane de euro. Construcția acestui complex este programată să înceapă în septembrie 2020. De asemenea, este așteptată și începerea lucrărilor la proiectul rezidențial Avalon Estate din Pipera, pentru care a fost emisă deja autorizația de construire. În curs de autorizare este extinderea și conversia centrului comercial Militari Shopping din București într-un mall cu o suprafață de 80.147 de metri pătrați.

Consiliul director al MAS REI și-a anunțat acționarii că vor primi dividende de 4,24 euro pe acțiune pentru semestrul al doilea din 2019, cu 12,1% mai mult față de cât au primit de pe urma ultimelor șase luni din 2018. Majorarea dividendelor se datorează performanțelor obținute pe piețele est europene.

Vânzările pe metru pătrate de spațiu comercial deținut în Europa Centrală și de Est au crescut cu 8,2% în ultimul semestru din 2019 (și cu 7,8% pe întreg anul). De asemenea, venitul net din închirieri a crescut cu 10,1 milioane de euro, adică 35,8%, în ultimele șase luni din 2019, potrivit ultimului raport financiar al companiei.

Unul dintre acționarii MAS REI, cu o deținere de 7,49%, este Government Employees Pension Fund (GEPF), fondul de pensii al angajaților guvernului sud-african, cel mai mare fond de pensii din întreaga Africă. GEPF deține acțiuni și la Growthpoint, care deține 29,4% din Globalworth - cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România, iar administratorul GEPF – Public Investment Corporation are participații și în cadrul NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
mas rei
prime kapital
dambovita mall
silk district