Numărul autorizațiilor de construire eliberate în 2020, în scădere cu 2,9% față de 2019

Numărul autorizațiilor de construire eliberate în 2020, în scădere cu 2,9% față de 2019
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 ian 2021

Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale eliberate în 2020 s-a ridicat la 41.311, în scădere cu 2,9% față de anul precedent, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (-632 autorizații), Centru (-353), Vest (-332), Sud-Vest Oltenia (-164) și București-Ilfov (-161). Creșteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+264 autorizații), Sud-Muntenia (+115) și Nord-Est (+33), scrie Agerpres.

EXCLUSIV FOTO Gheorghe Buzdugan, supranumit „Regele Betoanelor“, intră pe piața locuințelor de lux din București, după ce a cumpărat clădirea de birouri dezvoltată de Edi Iordănescu CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Gheorghe Buzdugan, supranumit „Regele Betoanelor“, intră pe piața locuințelor de lux din București, după ce a cumpărat clădirea de birouri dezvoltată de Edi Iordănescu

De asemenea, în luna decembrie 2020 s-au eliberat 3.530 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, din care 70,2% sunt pentru zona rurală.

În luna decembrie 2020 se evidențiază o creștere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (+378 autorizații), comparativ cu luna precedentă, respectiv 12%. În profil teritorial, această creștere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (+100 autorizații), Nord-Vest (+66), Nord-Est (+55), Sud-Muntenia (+54), Centru (+41), Vest (+36) și București-Ilfov (+34). Scădere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Sud-Est (-8).

Datele INS mai arată că în decembrie 2020 față de luna corespunzătoare a anului precedent se remarcă o creștere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (+348 autorizații), respectiv 10,9%, creștere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: București-Ilfov (+135 autorizații), Sud-Muntenia (+115), Sud-Vest Oltenia (+104), Nord-Est (+34) și Nord-Vest (+12).

Scăderi au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (-25 autorizații), Vest (-23) și Centru (-4). 

viewscnt
Afla mai multe despre
ins
constructii