Ovidiu Șandor a cumpărat un teren de peste 5 hectare în centrul Timișoarei, unde va construi 1.200 de apartamente

Ovidiu Șandor a cumpărat un teren de peste 5 hectare în centrul Timișoarei, unde va construi 1.200 de apartamente
Cristina Dobreanu
Cristina Dobreanu
scris 7 iun 2016
Omul de afaceri Ovidiu Șandor a cumpărat un teren cu o suprafață de peste 5 hectare din imediata apropiere a centrului Timișoarei, pe care va construi un ansamblu rezidențial format de aproximativ 1.200 de spații de locuit.
Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
 
Ansamblul rezidențial, care urmează să fie construit în zona situată între Bulevardul Take Ionescu și malul Begăi, aflată la o distanță de 10 minute de mers pe jos față de Piața Unirii, va fi format din mai multe clădiri. Acestea vor avea o înălțime de 4-5 etaje înspre Bega, ajungând la imobile mai înalte spre Bulevardul Take Ionescu. Complexul va include garsoniere și apartamente cu două, trei și patru camere.

Proiectul include și un parc, spații comerciale, restaurante, cafenele, grădinițe/after school, loc de joacă și sală de fitness prevăzută cu piscină sau pistă de alergat.

„Urmărim acest teren de mai mult timp, deoarece amplasamentul este ideal pentru o investiție de anvergură care să revoluționeze piața rezidențială din Timișoara, așa cum a făcut-o primul nostru proiect - City Business Centre - în domeniul birourilor. Intenționăm să dezvoltăm o alternativă diferită la ceea ce înseamnă acum locuitul în oraș. Vom construi apartamente moderne, de calitate, în armonie cu amenajările recente ale malurilor Begăi“, afirmă Ovidiu Șandor, dezvoltatorul proiectului.

Românii au făcut aproape 300.000 de tranzacții imobiliare în primele patru luni ale anului CITEȘTE ȘI Românii au făcut aproape 300.000 de tranzacții imobiliare în primele patru luni ale anului

Investitorul a început demersurile necesare pentru construcție și estimează că primele apartamente vor fi puse în vânzare în lunile următoare. Proiectul va avea și o componentă de birouri, domeniul în care antreprenorul a investit încă din 2007.

Ovidiu Șandor este cunoscut în special pentru dezvoltarea cu succes a proiectelor City Business Centre Timișoara și The Office Cluj Napoca.

Omul de afaceri a ieșit, la începutul acestui an, din acționariatul firmei ModaTim Business Facility, dezvoltatorul complexului de birouri City Business Centre Timișoara, care a fost finalizat în vara anului 2015. Astfel, fondul sud-african de investiții NEPI a devenit singurul acționar al proiectului pentru care avea un acord de preluare la finalizarea construcției.

The Office este mai mai mare complex de birouri din Cluj-Napoca și este dezvoltat de fondul sud-african de investiții NEPI, în parteneriat cu Ovidiu Șandor. La începutul acestui an, au fost începute lucrările de construcții pentru etapa a treia de dezvoltare, suprafața de 18.500 metri pătrați inchiriabili aferentă acestei faze urmând să fie finalizată în vara anului viitor.

viewscnt
Afla mai multe despre
ovidiu sandor
ansamblu rezidential timisoara
nepi