Prețurile caselor din America s-au întors la nivelurile de balon speculativ din anii 2005-2006

Prețurile caselor din America s-au întors la nivelurile de balon speculativ din anii 2005-2006
scris 26 oct 2016

Indicele care calculează prețurile caselor din SUA prin metoda ajustării la inflație s-a întors la maximul de acum 10 ani, care a precedat prăbușirea cotațiilor în imobiliar și criza financiară subsecventă.

Piața imobiliară pentru principalele orașe americane nu numai că a surmontat criza, dar cotațiile s-au întors la valorile extreme care au premers prăbușirea de pe segmentul rezidențial din 2007-2008 și implozia creditului ipotecar. Indicele S&P CoreLogic, calculat după metoda Case-Shiller de ajustare a cotațiilor la nivelurile inflaței pentru locuințele din primele 20 de orașe din SUA, a urcat în luna septembrie pe maximul din 2006.

„Susținute de creșterea economică moderată continuă, prețurile caselor și-au extins câștigurile recente”, spune David Blitzer, director general și președinte al comitetului indicilor la compania S&P Dow Jones Indices, preluat de Zero Hedge. Toate cele 20 de orașe au  consemnat creșteri anualizate, în timp ce pentru 14 dintre acestea au fost înregistrate și majorări de la o lună la alta, care contrazic, aparent, statisticile privind scăderea numărului șantierelor noi deschise.

Prețurile caselor din America s-au întors la nivelurile de balon speculativ din anii 2005-2006

Este o recuperare în rezidențial a unui declin care a început în 2006 și s-a încheiat abia în februarie 2012.

Față de minime, indicele este cu 38%. Prin contrast, indicele bursier S&P500 a crescut față de minimul din 2009 cu 136%

Valoarea totală de piață a locuințelor aflate în proprietatea americanilor se ridică la 22,3 trilioane dolari, în timp ce deținerile acestora în fondurile mutuale sunt de peste 1.000 de ori mai mici, respectiv de 21,2 miliarde dolari.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
case
america
sua
locuinte
balon speculativ
credit
s&p