Studenții determină urcarea prețurilor chiriilor în marile centre universitare

Studenții determină urcarea prețurilor chiriilor în marile centre universitare
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 iul 2016

Bucureștiul este detronat de Cluj, în materie de prețuri ale chiriilor, unde majorările sunt de până la 30%, potrivit unei analize publicate joi de portalul imobiliare.ro. Cele mai căutate apartamente sunt cu două sau trei camere pentru că tinerii preferă să stea mai mulți într-o locuință, astfel că la un apartament de 250 de euro, un student ajunge să plătească doar 50 de euro, spun agenții imobiliari.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

În lunile august și septembrie, cererea pentru apartamente de închiriat este mai mare cu circa 30% față de restul anului. Datele imobiliare.ro semnalează, înainte de începerea anului universitar, o tendință clară de majorare a chiriilor în marile orașe ale țării, scrie News.ro

”Dintre cele patru centre universitare analizate, cele mai accesibile locuințe pot fi găsite în Timișoara (garsoniere și trei camere) și Iași (două și trei camere)”, potrivit analizei citate, care ia în calcul apartamentele cu una, două și trei camere și compară prețurile medii solicitate în iulie 2016 cu valorile consemnate în ianuarie 2016 și iulie 2015.

Orașul de pe Someș se situează pe primul loc atât în clasamentul celor mai mari chirii solicitate în prezent de proprietari (excepție făcând aici segmentul garsonierelor, unde este surclasat de București), cât și în cel al scumpirilor consemnate la șase și la 12 luni, conform Imobiliare.ro.

Astfel, prețul mediu pentru o garsonieră se situează la 200 de euro pe lună, cu 11% mai mult față de ianuarie anul acesta. În iulie anul trecut, prețul  era de 180 de euro pe lună.

Firmele mici și PFA care vor să dezvolte o afacere la țară pot primi de astăzi 50.000 euro-200.000 euro CITEȘTE ȘI Firmele mici și PFA care vor să dezvolte o afacere la țară pot primi de astăzi 50.000 euro-200.000 euro

Cele mai mari creșteri au avut loc însă în cazul apartamentelor cu două camere – o astfel de locuință poate fi închiriată acum cu 330 de euro pe lună, cu 14% mai mult decât în ianuarie și cu 32% mai mult decât anul trecut (când ajungea la 290 și, respectiv, la 250 de euro pe lună).

Un apartament cu trei camere, pe de altă parte, are momentan o valoare medie de listare de 420 de euro pe lună, cu 20% mai mult față de începutul lui 2016, dar și față de vara lui 2015, când se situa la un nivel de 350 de euro pe lună.

Capitala ocupă locul al doilea în topul național al celor mai mari chirii, variațiile înregistrate în cele două perioade analizate fiind însă semnificativ mai mici. În momentul de față, prețul mediu cerut pentru o garsonieră este de 221 de euro pe lună, la fel ca la începutul acestui an, dar și ca în vara lui 2015 (când era de 220 de euro pe lună).

Un apartament cu două camere poate fi închiriat acum cu 300 de euro pe lună, cu 2% mai mult decât în ianuarie și cu 3% mai mult decât anul trecut (când costa 295 și, respectiv, 290 de euro pe lună).

Potrivit Imobiliare.ro, pentru un apartament cu trei camere, un chiriaș ar trebui să plătească 380 de euro pe lună, ceea ce echivalează cu un avans de 3% la șase luni și un plus de 9% la 12 luni (de la 370 și, respectiv, 350 de euro pe lună).

În orașul de pe Bega, o garsonieră costă, înainte de începerea anului universitar, 160 de euro pe lună – cu 7% mai mult decât în urmă cu șase sau cu 12 luni (în creștere de la 150 de euro pe lună).

Pe de altă parte, proprietarii de apartamente cu două camere solicită, în medie, 270 de euro pe lună vara aceasta, ceea ce marchează un avans de 17% față de ianuarie 2016, dar și față de iulie 2015 (când pretențiile pe acest segment  se situau la 230 de euro pe lună).

Proiect: Fiscul va primi date despre card și identitatea posesorului atunci când sunt efectuate plăți la comercianți CITEȘTE ȘI Proiect: Fiscul va primi date despre card și identitatea posesorului atunci când sunt efectuate plăți la comercianți

Potrivit datelor Imobiliare.ro, o locuință cu trei camere are acum un preț de 300 de euro pe lună, la fel ca în perioada similară din 2015, dar cu 11% mai mult decât la începutul acestui an (când ajungea la 270 de euro pe lună).

În Iași, chiriile au fost vizibil mai stabile decât în celelalte centre universitare analizate. Variații au fost consemnate, de fapt, doar pe segmentul garsonierelor – o asemenea unitate locativă poate fi închiriată acum, în medie, cu 190 de euro pe lună, cu 7% mai mult decât în ianuarie anul acesta (când costa 177 de euro pe lună) și cu 12% mai mult decât în vara lui 2015 (când ajungea la 170 de euro pe lună).

Prețurile medii solicitate pentru locuințele cu două și trei camere, pe de altă parte, s-au menținut constante în ultimele 12 luni, la un nivel de 250 și, respectiv, 300 de euro pe lună. 

viewscnt
Afla mai multe despre
chirii
timisoara
garsoniere