ULTIMA ORĂ În construcții va fi un salariu minim brut lunar de 3.000 lei, taxele de muncă vor fi eliminate la angajatori. Va fi înființat Fondul de Garantare pentru Construcții și stabilit un avans obligatoriu la proiecte

ULTIMA ORĂ În construcții va fi un salariu minim brut lunar de 3.000 lei, taxele de muncă vor fi eliminate la angajatori. Va fi înființat Fondul de Garantare pentru Construcții și stabilit un avans obligatoriu la proiecte
scris 29 nov 2018

Guvernul va fixa pentru sectorul construcțiilor un salariu minim brut lunar de 3.000 de lei, va elimina taxele pe muncă pentru angajatori și va înființa un Fond de Garantare. O altă măsură pregătită este introducerea unui avans obligatoriu pentru orice proiect de construcții.

Guvernul pregătește creșterea salariului minim brut pe economie de la 1.900 lei la 2.080 lei, respectiv la 2.350 lei pentru cei cu studii superioare sau cu minimum 15 ani vechime, majorarea fiind anunțată anterior cu aplicare din 1 decembrie, dar putând fi împinsă spre 1 ianuarie 2019, la acest moment nefiind obținute toate avizele.

În cadrul ședinței solemne de astăzi de la Alba Iulia, a fost însă anunțat că Guvernul va aproba un memorandum pentru un Acord între Guvernul României și Federația Patronatelor Societăților din Construcții, în baza căruia pentru acest sector să fie acceptat un salariu minim diferit.

”Pentru sectorul construcțiilor vom stabili un salariu minim brut lunar de 3.000 lei, vom elimina taxele pe muncă pentru angajatori, iar pentru angajat le vom stabili astfel încât salariul minim net lunar să depășească echivalentul în lei a 500 de euro”, a anunțat, joi, prim-ministrul Viorica Dăncilă în acest context, car a adăugat că vor fi introduse, totodată, măsuri suplimente pentru combaterea muncii "la negru" în acest sector.

Managerii din România estimează o scădere a activității și a numărului de angajați în construcții, până în ianuarie CITEȘTE ȘI Managerii din România estimează o scădere a activității și a numărului de angajați în construcții, până în ianuarie

O altă măsură va consta în introducerea obligativității de acordare a avansului pentru contracte de lucrări în proporție de 30%, indiferent de sursa de finanțare, și restituirea acestuia prin reduceri procentuale la fiecare factură, până la finalizarea proiectului.

Dăncilă a mai anunțat că, în sprijinul finanțării sectorului, va fi înființat un Fond de Garantare pentru Construcții, cu o participare a statului de 80% și o participare a firmelor de construcții de 20%.

EXCLUSIV VIDEO Muncitori aduși din Vietnam construiesc un complex rezidențial de lux în Capitală. Ce firme folosesc muncitori străini, cât câștigă aceștia și în ce condiții lucrează CITEȘTE ȘI EXCLUSIV VIDEO Muncitori aduși din Vietnam construiesc un complex rezidențial de lux în Capitală. Ce firme folosesc muncitori străini, cât câștigă aceștia și în ce condiții lucrează

Reprezentanții Federatiei Patronatelor Societatilor din Constructii (FPSC) au avertizat, recent, că actuala criză din domeniul construcțiilor ar putea împringe economia în recesiune și au cerut Guvernului subvenții și facilități fiscale pentru a putea mări salariile muncitorilor din construcții și a opri exodul angajaților în străinătate, precum și un salariu minim în construcții de 500 de euro, la o impozitare totală de 20%, redusă de la circa 45% în prezent.

Autoritățile din România tocmai au parafat, miercuri, un Memorandum de colaborare în domeniile muncii și protecției sociale cu ministerul de resort din Vietnam, în vederea aducerii de forță de muncă din această țară pe teritoriul național.

Profit.ro a relatat anterior, în mai multe rânduri, că antreprenorii români apelează deja la muncitori din diferite țări, inclusiv din Vietnam, invocând lipsa de personal pe piața locală.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
constructii
salariu
minim
anajatori
taxe
scutire
fond
garantare
avanas
guvern