Alibaba a încheiat un acord cu Belgia pentru înființarea unui centru de comerț online

Alibaba a încheiat un acord cu Belgia pentru înființarea unui centru de comerț online
scris 6 dec 2018

Grupul chinez Alibaba a semnat un acord cu guvernul belgian, primul de acest tip convenit de companie în Europa, pentru înființarea unui centru de comerț online în Belgia, care va include investiții în infrastructura logistică, transmite Reuters.

Proiectul face parte din proiectul Platforma pentru Comerț Electronic Mondial (Electronic World Trade Platform - eWTP) al companiei, iar Belgia este prima țară europeană care se alătură proiectului, după acordurile similare încheiate de Alibaba cu Malaysia și Rwanda, scrie News.ro.

Divizia de logistică a Alibaba, Cainiao, va închiria un port logistic cu o suprafață de 220.000 de metri pătrați în aeroportul Liege al Belgiei și va investi inițial 75 de milioane de euro în acest proiect, care ar trebui să înceapă activitatea în 2021.

Decathlon începe să comercializeze produse marcă proprie, fabricate în România, în magazinele din țară CITEȘTE ȘI Decathlon începe să comercializeze produse marcă proprie, fabricate în România, în magazinele din țară

”Credem cu tărie că în cadrul eWTP vom deschide un potențial uriaș pentru companiile europene, pentru a profita de beneficiile comerțului transfrontalier, în special pe piața chineză”, a declarat într-un comunicat directorul general al Alibaba, Daniel Zhang.

Programul eWTP al Alibaba are rolul să sprijine statele să reducă barierele comerciale pentru comerțul electronic, inclusiv prin reducerea sau eliminarea tarifelor și prin accelerarea operațiunilor vamale.

Compania a anunțat anterior că  proiectul are rolul să completeze Organizația Mondială a Comerțului.

Alibaba extinde proiectul în Europa pe fondul tensiunilor comerciale mondiale, care au obligat compania să renunțe la eforturile de a ajunge la comercianții americani.

Președintele Alibaba, Jack Ma, a declarat recent că planurile anterioare, de a crea un milion de locuri de muncă în Statele Unite, au fost blocate din cauza tensiunilor comerciale, a relatat presa chineză.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
alibaba
belgia
comert online