Bistrița Retail Park va fi deschis în luna mai

Bistrița Retail Park va fi deschis în luna mai
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 mar 2018

Bistrița Retail Park, proiect dezvoltat de Ionuț Dumitrescu prin compania Element Development, va fi deschis în luna mai, după investiții de 9 milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Galeria comercială va include branduri precum Carrefour Market, Help Net, Lems, Decathlon, Dinoland, Metropolis, Top Shop, Churreria Julia, Noodle Pack, Salad Box sau Jysk.

”Proiectul se prefigurează drept un parc de retail cu articole sportive, mobilă,  produse pentru casă și servicii pentru familie, ancorat de o unitate Carrefour Market și un food court. Zona unde construim noi se transformă în noul pol comercial al orașului. Aici funcționează piața agro-alimentară, precum și magazinele Selgros, Altex și Penny”, spune Ionuț Bordei, CEO, Element Development.

Galeria comercială are o suprafață de 7.850 metri pătrați.

Proiectul este finanțat de Garanti Bank cu 4,5 milioane euro.

NEPI Rockcastle începe construcția celui de-al 18-lea centru comercial din România, investiție de 40 milioane euro CITEȘTE ȘI NEPI Rockcastle începe construcția celui de-al 18-lea centru comercial din România, investiție de 40 milioane euro

Compania Element Development a dezvoltat, în perioada 1997-2007, firma de consultanță Eurisko, care a fost vândută în februarie 2008 către CB Richard Ellis (CRBE).

După această tranzacție s-a focusat pe businessul de dezvoltare imobiliară prin achiziția de terenuri, construcția și vânzarea proiectelor. Un astfel de proiect este HQ Victoriei, o clădire de birouri în suprafață de 9.000 metri pătrați, finalizată în 2009 în zona Piața Victoriei și care în 2012 a fost vândută către fondul de investiții Zeus Capital.

Începând cu 2017, Ionuț Dumitrescu s-a asociat cu fondatorii One United pentru o nouă divizie de birouri, One Office. 

viewscnt
Afla mai multe despre
bistrita retail park
ionut dumitrescu