Brick se extinde

Brick se extinde
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 nov 2021

Compania Brick, brand românesc de magazine de bricolaj, home improvement și proiecte DYI, va deschide la începutul anului viitor primul său magazin din zona de vest a țării, la Satu Mare. Noul magazin Brick din Satu Mare va fi inaugurat pe 15 martie 2022, cu o investiție ce va ajunge la 4 milioane de euro, și face parte din planurile de extindere ale retailerului dobrogean. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Ne concentrăm eforturile pe extinderea magazinelor Brick în orașe importante din țară, dar și în zonele localităților mai mici prin centre regionale, precum și pe componenta digitală a business-ului nostru, prin care vom putea acoperi eficient livrările de produse. Aceste două direcții de business ne permit să creștem și să fim accesibili pentru o paletă și mai mare de public”, spune Oana Nechita, Director Executiv Brick România.  

Cum să-ți optimizezi site-ul web CITEȘTE ȘI Cum să-ți optimizezi site-ul web

În acest moment, Brick România, înființat în 2002, derulează importante planuri de extindere a propriului lanț de magazine și își propune să deschidă câte trei magazine noi pe an. După deschiderea magazinului Satu Mare din martie 2022, Brick România plănuiește inaugurarea magazinul de la Oradea, în martie 2023, cu o suprafață de 10.000 mp în interior și peste 200 de locuri de parcare.

Compania este în prezent activă pe piață cu magazine în Constanța, Mangalia, Giurgiu și punctul regional Ovidiu și se află în negocieri pentru extindere în orașe din toată țara, dar și în București. 

„Ne dorim să creștem organic și să avem o medie de trei deschideri noi pe an în perioada următoare. Primul inaugurat va fi magazinul din Satu Mare, în martie anul viitor, apoi lucrăm deja pentru magazinul din Oradea, pentru care suntem în faza de autorizare a lucrărilor și de modernizare a spațiului. De asemenea, vizăm și alte orașe precum Brașov, Ploiești, București, Cluj sau Iași”, adaugă Viorel Dima, Director de Dezvoltare Brick România.

Compania anunță cooptarea în echipă a lui Radu Stamate în calitate de Director Zonal, responsabil de zona de centru a țării. Acesta are o experiență de 21 de ani în industria retail, lucrând pentru companii precum Coca-Cola, Selgros sau Kaufland.

Cele mai comune înșelătorii la care sunt expuse companiile CITEȘTE ȘI Cele mai comune înșelătorii la care sunt expuse companiile

Brick România a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 116 milioane de lei, în creștere cu 7% față de cea din anul anterior, și un profit net în creștere, de 4,8 milioane de lei. Pentru anul 2021, compania estimează o creștere de 25-30%.  

viewscnt
Afla mai multe despre
brick
satu mare