FOTO cora devine Carrefour, rebranding declanșat. Hipermarketuri modernizate de austrieci

FOTO cora devine Carrefour, rebranding declanșat. Hipermarketuri modernizate de austrieci
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 ian 2024

Hipermarketurile și magazinele de proximitate cora, recent achiziționate de retailerul francez Carrefour, au intrat într-un proces, treptat, de rebranding, care urmează să fie finalizat la sfârșitul anului. Anterior a fost anunțat că, în acest interval, cele 10 hipermarketuri achiziționate de la cora vor rămâne deschise, pe cât posibil, pe parcursul procesului, iar cele 9 magazine de proximitate vor fi închise o perioadă scurtă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Carrefour a obținut recent aprobarea Consiliului Concurenței pentru preluarea hipermarketurilor Cora, tranzacția fiind finalizată.

Acum, grupul austriac Supernova, care are în proprietate mai multe hipermarketuri operate anterior de cora, a început modernizarea centrului comercial din Pitești, urmând să continue să modernizeze infrastructura și la celelalte centre comerciale Supernova din România, unde Carrefour preia fostele hipermarketuri Cora - din București (Pantelimon, Lujerului, Alexandriei), Constanța, Bacău și Drobeta Turnu Severin.

Cum a anunțat anterior Profit.ro, șase dintre hipermarketurile în care funcționează Cora au fost cumpărate în 2021 de grupul Supernova, într-o tranzacție imobiliară de tip sale & lease back (vânzare & închiriere), care a prevăzut achiziționarea dreptului de proprietate asupra „pereților” centrelor comerciale în cadrul cărora operează hipermaketurile Cora în sistem de chiriaș-ancoră.

Burger King continuă expansiunea în România CITEȘTE ȘI Burger King continuă expansiunea în România

Atunci s-au vândut unitățile Cora Alexandriei, Cora Lujerului și Cora Pantelimon din București, Cora Bacău, Cora Brătianu din Constanța și Cora Drobeta Turnu Severin, precum și galeriile comerciale adiacente.

În 2022, Supernova a anunțat că investește până la 40 de milioane de euro în modernizarea centrelor comerciale Cora cumpărate și că va finaliza lucrările până la sfârșitul anului 2023. În primăvara anului trecut, Frank Albert, proprietarul grupului austriac, a transmis pentru Profit.ro Supernova este încă în proces de modernizare a acestora la un cost ce va depăși 50 de milioane de euro.

FOTO cora devine Carrefour, rebranding declanșat. Hipermarketuri modernizate de austrieci

În paralel, echipa Carrefour România crește cu peste 2.000 de angajați, care au asigurat activitatea Cora în România.

EXCLUSIV Mitiska REIM, aproape de vânzarea celor 24 de parcuri de retail deținute în România. Tranzacția poate deveni cea mai mare semnată vreodată pe această nișă CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Mitiska REIM, aproape de vânzarea celor 24 de parcuri de retail deținute în România. Tranzacția poate deveni cea mai mare semnată vreodată pe această nișă

Tranzacția presupune creșterea portofoliului Carrefour la peste 430 de magazine în țară la momentul semnării

FOTO cora devine Carrefour, rebranding declanșat. Hipermarketuri modernizate de austrieci

Retailerul francez a semnat, în aprilie, preluarea activităților Cora din România de la grupul belgian Louiz Delhaize, incluzând 10 hipermarketuri și 8 magazine de proximitate Cora Urban, precum și aproximativ 2.400 de angajați.

FOTO cora devine Carrefour, rebranding declanșat. Hipermarketuri modernizate de austrieci

FOTO cora devine Carrefour, rebranding declanșat. Hipermarketuri modernizate de austrieci

FOTO Jumbo deschide astăzi magazinul 17 din România CITEȘTE ȘI FOTO Jumbo deschide astăzi magazinul 17 din România

Consiliul Concurenței a preluat, în august, atribuțiile de analiză a tranzacției de la Comisia Europeană.

Carrefour operează o rețea de circa 12.000 de magazine în Europa, din care aproape jumătate în Franța, fiind cel mai mare retailer din sectorul alimentar de pe continent și al doilea din lume, cu 14.719 de magazine în total la finele lunii septembrie.

În România, grupul francez deține 413 magazine, din care 44 hipermarketuri, 190 supermarketuri și 151 de magazine de proximitate.

viewscnt
Afla mai multe despre
carrefour
vanzari carrefour romania
achizitie cora
preluare cora carrefour