Dreame, brand global de tehnologie dedicat ecosistemului smart living, redeschide, sub un nou concept, shop-in-shop-ul din cadrul showroom-ului eMAG Băneasa, situat în Băneasa Shopping City.
Redeschiderea face parte din planul de extindere locală derulat de ELKO, importatorul exclusiv al brandului în România, care urmărește consolidarea poziției Dreame pe piața electrocasnicelor inteligente.

Potrivit estimărilor companiei, Dreame deține în prezent o cotă de aproximativ 10% din piața aspiratoarelor robot din România.
Reamenajarea spațiului din Băneasa reprezintă primul pas al strategiei prin care Dreame unifică prezența din mediul online cu cea din magazinele fizice.
În paralel, brandul își propune să extindă treptat gama de produse disponibile pe piața locală. În prezent, Dreame are în România peste 50 de modele, din cinci categorii de produse: aspiratoare robot, aspiratoare verticale fără fir, aspiratoare wet & dry, beauty tech și roboți de tuns gazonul.
În prima jumătate a anului 2026, Dreame a înregistrat o creștere de 140% a veniturilor în Europa Centrală și de Est.
Fondat în 2017, Dreame Technology este prezent în peste 190 de țări și este utilizat de peste 42 de milioane de gospodării la nivel mondial





















