Legea privind reducerea risipei alimentare a fost promulgată de Iohannis

Legea privind reducerea risipei alimentare a fost promulgată de Iohannis
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 nov 2016

Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea privind reducerea ripisei alimentare, care prevede vânzarea la preț redus sau donarea unor produse aflate la limita datei de expirare pentru consum și impune sancțiuni de până la 10.000 de lei pentru agenții economici care încalcă prevederile acestui act normativ.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Legea a fost adoptată de Parlament pe 18 octombrie, scrie News.ro.

Proiectul de lege a fost inițiat de un grup de 52 de deputați PNL, UDMR, minorități și neafiliați și a primit un raport de admitere cu amendamente din partea comisiei de industrii.

Propunerea legislativă a fost respinsă inițial de Senat, dar adoptată de Camera Deputaților. Guvernul a susținut adoptarea de măsuri pentru diminuarea risipei alimentare, cu luarea în considerare a observațiilor transmise pe acest proiect.

Legea stabilește definiția risipei alimentare ca situația în urma căreia alimentele ies din circuitul consumului uman și din princina degradării și sunt distruse, conform legislației în vigoare.

Potrivit legii, operatorii economici din sectorul agroalimentar sunt obligați să întreprindă acțiuni de prevenire a ripisei de alimente, începând cu producția, procesarea, depozitarea, distribuția, comercializarea produselor.

H&M bifează pe 24 noiembrie al treilea magazin din Ploiești și al 51-lea al rețelei în România CITEȘTE ȘI H&M bifează pe 24 noiembrie al treilea magazin din Ploiești și al 51-lea al rețelei în România

În plus, operatorii economici din sectorul agroalimentar trebuie să ia măsuri privind vânzarea cu preț redus a produselor aflate la vânzare, conform legislației în vigoare și să transfere alimentele, prin donare, sau sponsorizare, pentru consumul uman, dar aflate în aproape de data expirării, către intități înregistrate la ANSVSA, cu oblligația respectării prevederilor legale privind condițiile de igienă, temperatură, în timpul depozitării, precum și etichetarea corespunzătoare.

Proiectul mai prevede că o serie de subproduse nedestinate consumului uman va fi direcționate către consumul animal. În plus, produsele agroalimentare devenite improprii consumului uman sau animal vor fi transformate în compost sau biogaz.

Potrivit legii, agenții economici care nu respectă prevederile legii  riscă amenzi cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei pentru microîntreprinderi,  de la 3.000 la 6.000 de lei, pentru IMM-uri,  și de la 6.000 la 10.000 de lei pentru întreprinderi mari.

Autoritățile, împreună cu Ministerul Agriculturii, au la dispoziție 6 luni de la data publicării legii pentru elaborarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor. 

viewscnt
Afla mai multe despre
risipa alimentara
kalus iohannis