Retailerul polonez de tip discount Pepco, comerciant de haine, accesorii și decorațiuni pentru casă, aflat pe piața locală de 4 ani, deschide un magazin la parterul Centrului Comercial Milcov din Focșani.
Pepco a deschis primele magazine în România la sfârșitul anului 2014, acum având o rețea de aproape 200 de unități.

21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Rețeaua acoperă toată țara, iar magazinele sunt amplasate pe lângă retaileri mari, precum Kaufland, dar și în cadrul unor mall-uri sau galerii comerciale, cum sunt Mega Mall București, centrul comercial Arcade București și Ploiești Shopping City.
Compania a deschis primul magazin Pepco în Polonia, în 2004, după care s-a extins în Cehia, Slovacia, Ungaria și România, iar anul acesta urmează Croația și Slovenia. Pepco este parte a holdingului de investiții sud-african Pepkor de 13 ani și a grupului Steinhoff International Holdings Limited de 3 ani.
Pepkor are o rețea de peste 4.000 de magazine sub mai multe branduri, precum Pepco, Pep, Ackermans, Macdan și Best&Less, și aproximativ 38.000 de angajați.