URBB a investit 2 milioane de euro pentru a aplica folie de aluminiu dozelor de bere produse în România

URBB a investit 2 milioane de euro pentru a aplica folie de aluminiu dozelor de bere produse în România
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 iun 2017

United Romanian Breweries Bereprod (URBB) a investit peste 2 milioane de euro în dezvoltarea și modernizarea liniei de producție din fabrica din orașul Pantelimon, județul Ilfov, pentru aplicarea unei folii de aluminiu pe dozele bere produse sub brandul Tuborg, Skol, Skol Nepasterurizat, Holsten și Carlsberg, a declarat miercuri în cadrul unei vizite la fabrică, președintele URBB, Shachar Shaine.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Această inițiativă a avut la bază un studiu realizat pentru URBB, în care au fost analizate 99 de doze de bere pe mai multe branduri existente pe piața din România. Potrivit studiului, 11,9% din doze aveau risc bacteriologic ridicat, scrie News.ro.

Producătorul de bere a găsit trei soluții pentru această problemă: fie să folosească capac cu adeziv, fie să aplice un capac de folie de aluminiu fără adeziv sau să utilizeze un capac de plastic.

“Am ales a doua variantă. Nu am vrut să folosim alt material decât ce este în doză”, a afirmat Shaine.

FOTO Kaufland a inaugurat la Sovata primul hipermarket estival amenajat într-un cort CITEȘTE ȘI FOTO Kaufland a inaugurat la Sovata primul hipermarket estival amenajat într-un cort

Potrivit URBB, fabrica din Pantelimon produce 100 de milioane de cutii de bere pe an și toate vor fi acoperite cu folie de aluminiu prin tehnologia “Ecocap’s”, care este un sistem care acoperă capacul dozei cu o folie de aluminiu, sudând termic folia de capacul dozei.

Întrebat cu ce se deosebește acest sistem de cel folosit de Albacher, care aplică o folie protectoare pentru dozele de bere, managerul URBB a susținut că sistemul folosit de URBB este unul mult mai avansat.

“Nu am pus nicio creștere de preț. (...) Vrem să eficientizăm proiectele fără să atingem calitatea și prețul”, a menționat Shaine.

Dozele de bere cu noul format au început să fie produse de două săptămâni și vor fi disponibile curând pentru consumatori.

La începutul lunii mai, URBB a anunțat că a investit 1,2 milioane euro în modernizarea liniei de producție a fabricii din orașul Pantelimon pentru a fabrica un sortiment de bere nepasteurizat care urma să fie comercializat sub denumirea de Skol Nepasteurizat.

URBB a început recent să distribuie în România încă cinci mărci speciale: Grimbergen Ambreé (produsă în Belgia), Kronenbourg 1664 Blanc (Franța), Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa (ultimele din Italia).

Producătorii și distribuitorii români de bere încearcă să profite, prin noi lansări de astfel de produse, de tendința consumatorilor din România de a crește consumul de bere de calitate mai mare, dar și mai scumpă, odată cu creșterea veniturilor.

Valoarea pieței românești a berii a depășit 2 miliarde de euro în 2016, în creștere cu 6-7% față de anul anterior, în timp ce volumul de bere consumată a crescut nesemnificativ, cu mai puțin de 1%, potrivit datelor Asociației Berarii României.

Volumul pieței berii a fost anul trecut de 15,8 milioane de hectolitri. Piața românească a berii este dominată de patru jucători: Ursus Breweries, liderul pieței, Heineken România, Bergenbier și United Romanian Breweries Bereprod (URBB).

viewscnt
Afla mai multe despre
urbb
doza de bere