Washingtonul - îngrijorat de controlul Beijingului asupra lanțurilor de aprovizionare

Washingtonul - îngrijorat de controlul Beijingului asupra lanțurilor de aprovizionare
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 mar 2023

Statele Unite sunt din ce în ce mai îngrijorate de faptul că China poate folosi poziția dominantă în lanțurile de aprovizionare ca un mijloc suplimentar de a face să progreseze influența sa politică și militară, potrivit unui raport al serviciilor americane de informații, transmite AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Evaluarea anuală a amenințărilor", redactată de serviciile directorului serviciilor naționale de informații, notează că Beijingul își folosește deja controlul asupra lanțurilor de aprovizionare pentru a forța companii străine și unele state să transfere tehnologie și inovații în China, arată Hotnews.ro.

PROFIT NEWS TV Antreprenor de România - Florin Lazăr, co-fondator Freya Sense: Urmărim să ridicăm o investiție de 1 milion de euro prin care să ajungem la 10% din startup-urile de seed și serie A din Europa CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Antreprenor de România - Florin Lazăr, co-fondator Freya Sense: Urmărim să ridicăm o investiție de 1 milion de euro prin care să ajungem la 10% din startup-urile de seed și serie A din Europa

"Statul chinez este capabil să exploateze pozițiile sale dominante în lanțurile-cheie de aprovizionare pentru a-și atinge obiectivele, însă nu fără costuri semnificative pentru sine", se arată în raport.

Pericolul ar fi crescut în cazul unei invazii cu succes a Taiwanului de către Beijing - insula fiind, de asemenea, unul dintre liderii mondiali în materie de componente industriale și tehnologice, în special semiconductori -, potrivit documentului.

Perturbările cauzate de pandemia de COVID-19 au arătat lumii importanța lanțurilor de aprovizionare în economia globalizată și a ilustrat modul în care închiderea unei singure fabrici în China sau în altă parte a lumii ar putea perturba operațiuni industriale majore la celălalt capăt al globului.

Raportul american enumeră mai ales dominația Chinei asupra anumitor sectoare tehnologice, printre care cel al semiconductorilor, al anumitor minerale, al bateriilor, al panourilor solare și chiar al produselor farmaceutice.

El citează un discurs din aprilie 2020 al lui Xi Jinping în care președintele chinez a spus că China dorește să-și sporească controlul asupra lanțurilor-cheie de aprovizionare, astfel încât "să poată folosi aceste dependențe pentru a amenința și izola țări străine în timpul unei crize".

"Dominația Chinei asupra acestor piețe ar putea prezenta riscuri importante pentru sectoarele americane și occidentale de producție și de consum, dacă statul chinez este capabil să folosească cu pricepere în profitul său dominația pentru câștiguri politice și economice", se arată în raport.

Documentul subliniază că și alte provocări militare sunt puse de China: capacitățile armatei chineze în domeniul rachetelor convenționale reprezintă "probabil" o amenințare serioasă pentru bazele americane din Asia de Est.

Și în spațiu, China va fi probabil "printre cele mai bune din lume" până în 2030 în toate domeniile, cu excepția unor tehnologii specifice.

La acea dată, brațul comercial al industriei spațiale chineze va fi, de asemenea, un concurent major pentru rivalii săi occidentali, mai scrie în raport.

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
china
aprovizionare