Tranzacție: Fondul de investiții Secure Property Development a vândut spațiul magazinului Praktiker din Craiova. A încasat de 2,44 ori mai puțin decât a plătit

Tranzacție: Fondul de investiții Secure Property Development a vândut spațiul magazinului Praktiker din Craiova. A încasat de 2,44 ori mai puțin decât a plătit
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 oct 2018

Fondul de investiții imobiliare Secure Property Development & Investment (SPDI), care deține în România active de peste 50 de milioane de euro, printre care și sediul Danone, a vândut spațiul în care funcționează magazinul Praktiker din Craiova pentru 2,5 milioane de euro, preț de 2,44 ori mai mic decât cel plătit la achiziție, în 2015.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Fondul se concentrează asupra proprietăților producătoare de venituri din capitalele economiilor emergente din Europa de Sud-Est și intenționează să reinvestească parțial capitalul în alte proprietăți, care să corespundă criteriilor sale de investiție, inclusiv să ramburseze împrumuturile curente.

Praktiker este supus unui proces de rebranduire, cu închiderea unor magazine, în condițiile în care grupul britanic Kingfisher, cel mai mare retailer de bricolaj din Europa, care la finele anului trecut a preluat Praktiker România, închide o serie de magazine sub acest brand și va începe procesul de rebranding al portofoliului de magazine Praktiker în Brico Depôt, proces estimat a fi încheiat în primele luni ale anului viitor.

Secure Property a intrat pe piața românească în 2014. Fondul deține în România active de peste 50 milioane de euro, printre care parcul logistic Innovations Logistics Park, din Clinceni, EOS Business Park - sediul Danone, spațiul în care funcționează magazinul Praktiker din Craiova și un sfert din clădirea de birouri Delea Nouă din București, sediul ANCOM.

Liberty Center, preluat de bănci pe fondul crizei, se aliază cu Auchan pentru a-și îndeplini obiectivul de a atrage mai mulți locatari din zonă. Carrefour pleacă CITEȘTE ȘI Liberty Center, preluat de bănci pe fondul crizei, se aliază cu Auchan pentru a-și îndeplini obiectivul de a atrage mai mulți locatari din zonă. Carrefour pleacă

În luna martie, fondul a anunțat că a vândut 9 apartamente în București și Sofia, pentru aproape 1 milion de euro.

În urmă cu un an, fondul a ajuns la un acord pentru achiziția a 50% din portofoliul din România al dezvoltatorului Helios Phoenix, preluând astfel parcurile logistice Olympian din București, Brașov și Timișoara. Tranzacția este estimată la 8-9 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
secure
praktiker
vânzare