

Premier Hospitality, companie de consultanță și management în domeniul hotelier din România, condusă de Lucian Marinescu și Călin Ile, a încheiat un parteneriat cu Radisson Hotel Group pentru amenajarea unui hotel Radisson Blu în Sinaia, la Cota 1.400.
În pofida îngrijorărilor privind aprovizionarea cu combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu, compania aeriană maghiară low-cost Wizz Air estimează o creștere solidă a cererii în sezonul estival, cu un program de zboruri cu 17% mai mare față de anul trecut.
Brimerock Hospitality Investments, fond de investiții specializat în sectorul hotelier din Europa Centrală și de Est, intră în România și lansează procedurile de due diligence pentru o potențială finanțare prin care să dezvolte un hotel ibis amplasat chiar în proximitatea Terminalului 2 al Aeroportului Internațional Henri Coandă.
Retailerul german Lidl lansează, în România, o campanie de recrutare dedicată tinerilor pentru locuri de muncă în magazinele de pe litoral.
La Sadu, în județul Sibiu, încep lucrările pentru primul hotel de tip „landscape” din Europa.
Grecia se află pe locul patru în topul celor mai populare state în care europenii vor să-și petreacă vacanța în această vară.
Șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța, Horia Constantinescu, a făcut un control la centrul de tratament din Eforie Nord, după ce 13 persoane aflate în zona piscinei terapeutice au acuzat stări de rău, iar două au fost duse la spital, și a descoperit că cea mai gravă deficiență era la nivelul apei din piscină deoarece pH-ul era sub limitele admise, cu consecințe care pot genera iritații la nivelul gâtului. Astfel, pH-ul era în piscină de 4,2 față de 7,2 – 7,6 cât este valoarea normală. De asemenea, Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța a anunțat că a fost deschis dosar penal în acest caz.
Sezonul de vârf al călătoriilor de vară este amenințat în Europa, pe fondul crizei de combustibil pentru aviație.
Robert De Niro investește 250 de milioane de dolari într-un resort în Caraibe.
Lufthansa a decis să introducă pentru toate brandurile sale, inclusiv, de exemplu, pentru Austrian Airlines, o taxă pentru aducerea bagajului de mână la bordul zborurilor sale, pe distanțe scurte, dacă acesta este mai mare decât „o geantă pentru laptop sau un rucsac mic”.
Lucrările la Portul Turistic Călărași, care are o capacitate de 250 de ambarcațiuni și include facilități complete, printre care pontoane, spații administrative și comerciale, au fost finalizate.
Minor International, unul dintre cele mai mari grupuri de ospitalitate din Asia, care deține și lanțul hotelier NH, vrea să revină pe piața din România, unde a avut un hotel sub brandul NH, la Timișoara.
Compania aeriană maghiară low-cost Wizz Air a anunțat că mesajele legate de o criză a combustibilului în perioada imediat următoare au o notă de alarmism.
CFR suplimentează capacitatea de transport către litoral, de 1 Mai. Trenuri frecvente din București, la un interval de 1-2 ore.
The Trump Organization, care gestionează aproape toate afacerile familiei președintelui american Donald Trump, a semnat un contract de exclusivitate pentru dezvoltările sale imobiliare din România cu compania SDC Imobiliare a omului de afaceri clujean Ștefan Berciu. Vicepreședinții organizației americane au venit acum în București să decidă asupra unuia dintre amplasamentele analizate în centrul capitalei, pentru un proiect modelat după Trump Tower din Chicago, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Compania aerienă irlandeză low-cost Ryanair a decis să închidă ghișeele de check-in cu 20 de minute mai devreme.
Conflictul din Orientul Mijlociu a creat o criză majoră pentru companiile aeriene în ceea ce privește costul combustibilului pentru avioane și siguranța anumitor rute.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2644 | +0.0043 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5839 | -0.0005 | -0.01 % |
| 1 GBP | 6.1267 | -0.0143 | -0.23 % |
| 1 CHF | 5.5564 | +0.0060 | +0.11 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro