EXCLUSIV Efectul lipsei de angajați: În premieră, hoteluri și restaurante se unesc și, cu Inspectoratul Școlar, se apucă să școlarizeze bucătari, ospătari și cameriste, cu clauză de a-i folosi măcar temporar

EXCLUSIV Efectul lipsei de angajați: În premieră, hoteluri și restaurante se unesc și, cu Inspectoratul Școlar, se apucă să școlarizeze bucătari, ospătari și cameriste, cu clauză de a-i folosi măcar temporar
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 17 ian 2019

Patronatul Mamaia, din care fac parte mai multe hoteluri și restaurante de pe litoral, alături de lanțul Phoenicia, cel mai mare investitor din stațiunile românești de la Marea Neagră, vor finanța, din acest an, școlarizarea mai multor clase profesionale de bucătari, ospătari și cameriste, aceștia urmând ca, pe perioada studiilor ce se întind pe trei ani, să fie obligați să facă practică timp de câteva săptămâni la firmele care îi susțin financiar. Litoralul a trecut anul trecut prin cea mai gravă criză de forță de muncâ din istoria sa.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Este pentru prima oară când, pe litoral, mediul privat se implică în școlarizarea unor tineri și colaborează, în acest sens, cu Inspectoratul Județean. Astfel, atât Patronatul Mamaia, cât și Phoenicia Hotels, vor susține 3 ani, din clasa a IX-a până în clasa a XI-a, cu câte 200 de lei pe lună, studiile a șapte clase de chelneri, bucătari și cameriste, a declarat pentru Profit.ro Anca Nedea, directorul executiv al Patronatului Mamaia.

Patru dintre aceste clase sunt finanțate de lanțul Phoenicia, iar trei de către Patronatul Mamaia, din partea căruia au intrat în program hotelurile Tomis, Parc, Astoria, Dorna, Delta, Ovidiu, Del Mar, Riviera și Zenith, dar și restaurantele Irish Pub și Melody.

Patronatul din turism reia ideea scutirii de taxe pe salariile angajaților în extrasezon: Un sfert din personalul de pe litoral ar vrea să lucreze tot anul, dar intră în șomaj sau pleacă din țară CITEȘTE ȘI Patronatul din turism reia ideea scutirii de taxe pe salariile angajaților în extrasezon: Un sfert din personalul de pe litoral ar vrea să lucreze tot anul, dar intră în șomaj sau pleacă din țară

Cursurile vor fi organizate în mai multe școli profesionale din oraș, iar Anca Nedea afirmă că, potrivit legii, hotelierii nu îi pot obliga pe cursanți, chiar dacă îi finanțează, să lucreze pentru ei după terminarea școlii. În schimb, aceștia au în fiecare an o lună de laborator și câteva săptămâni (trei în primul an și zece în ultimul) de practică în hotelurile respective, în perioada în care dorește hotelierul.

"Firește că hotelierii vor dori ca acest lucru să se întâmple în sezon, când este mare nevoie de personal. Chiar dacă unii dintre cursanți probabil că nu vor mai lucra în hotelurile respective după cei trei ani de școală, mizăm pe faptul că mulți dintre ei se vor obișnui în acest răstimp cu proprietățile respective și vor rămâne angajați acolo", crede Anca Nedea.

Fiecare clasă va avea 18 elevi, care vor veni la orele de laborator și practică însoțiți de un tutore, care are rolul atât de a-i supraveghea, cât și de a-i îndruma în viitorul lor job.

"Dacă acest proiect pilot se va dovedi un succes, îl vom extinde în anii următori", a mai spus Anca Nedea.

viewscnt
Afla mai multe despre
litoral
hoteluri
cursuri
personal